Ministerul Economiei ar putea face un anunţ de privatizare pentru CNCIR, în primăvara viitoare

Economica.net
18 06. 2013
varujan_vosganian_39153300

Potrivit documentului, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, l-a primit marţi pe Alessandro Romei, administrator Rina Simtex, unul dintre organismele de certificare prezente în România.

În cadrul discuţiilor, investitorul italian şi-a manifestat intenţia de a participa la privatizarea Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune, aflată în subordinea Ministerului Economiei.

Varujan Vosganian a menţionat că Ministerul Economiei nu are în vedere privatizarea de urgenţă a CNCIR, pentru că această companie are profit şi nu este supusă unor contestaţii de orice natură. El a admis, însă, că este posibil ca, începând din primăvara anului viitor, Ministerul Economiei să facă un anunţ de privatizare a CNCIR. Vosganian a precizat că Ministerul Economiei vrea să obţină, în acest caz, un preţ cât mai mare, negociind şi vânzând acţiuni unor clienţi importanţi din domeniu.

CNCIR a luat fiinţă prin Hotărârea de Guvern Nr. 1.139/17.11.2010 şi funcţionează ca persoană juridică de interes strategic naţional care are ca obiect principal de activitate realizarea de testări şi analize tehnice.

Spectrul activităţilor sale include efectuarea de verificări tehnice în vederea autorizării funcţionării şi de verificări tehnice în utilizare pentru instalaţiile şi echipamentele prevăzute în anexa nr. 2 la Legea nr. 64/2008, privind funcţionarea în condiţii de siguranţă a instalaţiilor sub presiune, instalaţiilor de ridicat şi a aparatelor consumatoare de combustibil, cu modificările şi completările ulterioare.

Rina Simtex este unul dintre organismele de certificare prezente în România. Compania, cu o experienţa de 15 ani pe piaţa naţională şi europeană a organismelor de certificare, s-a alăturat, la începutul acestui an, grupului Italian Rina S.p.a. Noua companie, cu capital mixt româno-italian, operează prin birourile din Bucureşti, Timişoara, Constanţa şi Chişinău.