Ministerul Economiei caută administratori pentru Nuclearelectrica, Romgaz şi Transgaz

Ministerul Economiei caută administratori pentru companiile Nuclearelectrica, Romgaz şi Transgaz (TGN), candidaţii interesaţi putând depune dosarele până la 13 martie.
Economica.net - mar, 12 feb. 2013, 10:27
Ministerul Economiei caută administratori pentru Nuclearelectrica, Romgaz şi Transgaz

Selecţia va fi derulată de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), asistat de firmele Quest Advisors şi Transearch International, potrivit unui anunţ al ministerului.

„Dosarele cuprinzând documentele cerute pentru candidatură vor fi depuse/trimise (…) până cel târziu în 13 martie 2013, ora 16.00”, se arată în anunţ.

Listările Transgaz şi Nuclearelectrica trebuie să se realizeze până la sfârşitul lunii aprilie

Printre criteriile luate în calcul la alegerea administratorilor se numără o experienţă de cel puţin zece ani, din care minimum cinci ani în poziţii de conducere sau administrare, precum şi o experienţă de conducere a unor companii cu afaceri de cel puţin 100 milioane euro sau 1.000 de angajaţi.

Potrivit anunţului, „în selecţia candidaţilor se va avea în vedere evitarea situaţiilor de conflict de interese sau incompatibilităţi”, iar în Consiile de Administraţie ale celor trei companii vor putea fi aleşi cel mult doi membri din rândul funcţionarilor publici sau a altor categorii de personal din Ministerul Economiei.

Ministerul Economiei controlează pachetele majoritare de acţiuni ale Nuclearelectrica, Romgaz şi Transgaz, trei dintre cele mai mari companii energetice din România.

Managerul FP: Romgaz va fi listată la Bursă în septembrie-octombrie

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană propune Google măsuri privind partajarea datelor motoarelor de căutare cu părţi terţe
Comisia Europeană propune Google măsuri privind partajarea datelor motoarelor de căutare cu părţi terţe
Comisia Europeană a anunţat joi că a transmis Google constatările sale preliminare, prezentând măsurile propuse pentru a se conforma Regulamentului privind pieţele digitale (DMA), se arată......
Renault vrea să controleze 5% din piaţa auto din India în 2030, a treia din lume ca mărime
Renault vrea să controleze 5% din piaţa auto din India în 2030, a treia din lume ca mărime
Producătorul auto francez Renault va avea şapte modele în India până în 2030, inclusiv vehicule electrice cu baterii, ...
FOTO – VIDEO Cum arată trenurile Siemens pe hidrogen care vor veni în România și pe unde vor circula
FOTO – VIDEO Cum arată trenurile Siemens pe hidrogen care vor veni în România și pe unde vor circula
După mai multe licitații eșuate, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a desemnat miercuri câștigătoare oferta ...
Ministerul Finanţelor a împrumutat 300 de milioane de lei de la bănci la o dobândă de 6,81% pe an
Ministerul Finanţelor a împrumutat 300 de milioane de lei de la bănci la o dobândă de 6,81% pe an
Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, joi, 300 milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat ...