Ministerul Economiei: Consumul de gaze va scădea la finele săptămânii

Livrările de gaze naturale se desfăşoară în condiţii normale la nivelul întregii ţări, iar la finele săptămânii consumul va scădea, pe fondul reducerii activităţii industriale, potrivit Ministerului Economiei.
Economica.net - vin, 03 feb. 2012, 12:54

„În cursul zilei de ieri (joi – n.r.) consumul a atins nivelul de 71,2 milioane metri cubi, iar pentru ziua de vineri este estimat un consum aproximativ egal”, se arată într-un comunicat transmis de Ministerul Economiei.

Pentru sfârşitul săptămânii, ministerul anticipează o scădere a consumului zilnic cu aproximativ 2,5 milioane metri cubi.

Cantităţile livrate miercuri au ajuns la 72,7 milioane metri cubi, consum record pentru această iarnă.

Statul controlează unul dintre cei mai mari producători de gaze din România, Romgaz Mediaş. Celălalt mare producător de gaze este OMV Petrom (SNP), companie deţinută de grupul austriac OMV.

România importă gaze prin companii intermediare de la grupul rus Gazprom, şi de la companii din vestul Europei, prin conducta Arad-Szeged (Ungaria).

Te-ar mai putea interesa și
România a primit scrisoare „ultimatum” de la Comisia Europeană – Probleme cu noile norme pentru organizarea pieţei de energie electrică
România a primit scrisoare „ultimatum” de la Comisia Europeană – Probleme cu noile norme pentru organizarea ...
Comisia Europeană a anunţat vineri că a decis să iniţieze proceduri de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, prin trimiterea de scrisori de punere în întârziere României şi altor 17......
Avem norme la 19 ani de la intrarea în vigoare a legii medicinei alternative care nu mai răspunde realităţilor actuale
Avem norme la 19 ani de la intrarea în vigoare a legii medicinei alternative care nu mai răspunde realităţilor actuale
Ministerul Sănătății a finalizat proiectul de ordin pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 118/2007 ...
Ai Volkswagen sau Audi? Gigantul auto recheamă în service aproape 3 milioane de maşini, peste 900.000 vândute în Germania. Vezi lista modelelor şi anul de fabricaţie
Ai Volkswagen sau Audi? Gigantul auto recheamă în service aproape 3 milioane de maşini, peste 900.000 vândute în Germania. ...
Constructorul auto german Volkswagen va rechema la service peste 2,8 milioane de vehicule mărcile VW şi Audi vândute la ...
DHL Express anunță scumpirea tarifelor în România
DHL Express anunță scumpirea tarifelor în România
DHL Express, liderul global al pieței de servicii de curierat internațional a anunțat vineri modificarea anuală a tarifelor, ...