Ministerul Economiei: Industria auto este un sector cheie pentru competitivitatea României

Industria auto este un sector cheie pentru competitivitatea României şi o sursă principală de creştere economică, a apreciat Sorana Baciu, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, la reuniunea de lansare a Grupului la nivel înalt GEAR 2030 de la Bruxelles.
Economica.net - mie, 27 ian. 2016, 15:27
Ministerul Economiei: Industria auto este un sector cheie pentru competitivitatea României

Potrivit unui comunicat al instituţiei remis, miercuri, AGERPRES, oficialul român a subliniat că industria auto oferă peste 200.000 locuri de muncă la nivel naţional, ponderea ei, în volumul exporturilor pe primele nouă luni din 2015, fiind de 14%, iar în PIB naţional, de 12%, la nivelul anului 2014.

La acest eveniment, organizat la iniţiativa comisarului european pentru piaţă internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri, Elżbieta Bieńkowska, au fost prezenţi comisarul pentru Economie Digitală şi Societate Digitală – Guenther Oettinger, comisarul pentru Politici Climatice şi Energie – Miguel Arias Cañete, comisarul pentru Transport – Violeta Bulc şi comisarul pentru Oocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale, Competenţe şi Mobilitatea Forţei de Muncă – Marianne Thyssen.

Referitor la competitivitatea industriei auto din România, Sorana Baciu a afirmat că aceasta va depinde în mare măsură de capacitatea de adaptare a proceselor tehnologice şi a modelelor de afaceri la noile provocări din domeniu. În acest context, a fost prezentat potenţialul pe care îl are România în domeniul programării şi procesării datelor în acest domeniu, capacitatea de cercetare şi tradiţia în fabricaţia de autovehicule şi subansamble.

Sorana Baciu a evidenţiat, la Bruxelles, că îmbunătăţirea productivităţii şi respectarea standardelor de calitate din sectorul auto sunt factori cheie pentru integrarea producătorilor de componente şi subansamble auto în lanţurile valorice globale. Industria auto va trebui să colaboreze cu alte sectoare industriale în procesul de tranziţie către vehicule conectate şi autonome. În acest sens, Sorana Baciu a semnalat necesitatea adoptării unui cadru de reglementare adecvat care să permită integrarea vehiculelor automate şi conectate pe piaţă.

‘GEAR 2030 susţine importanţa competitivităţii industriei pentru creşterea economică. Industria auto va trebui să se adapteze la provocările pe care le aduce globalizarea, noile modele de mobilitate, transformarea digitală şi să răspundă aşteptărilor consumatorilor. GEAR 2030 va aborda pe durata mandatului său de doi ani, provocările cu care se confruntă industria auto, având în vedere trei teme majore: integrarea industriei auto europene la nivel global în lanţurile valorice, dezvoltarea vehiculelor autonome şi conectate precum şi comerţ, armonizare internaţională şi competitivitate globală’, se arată în comunicatul MECRMA.

Obiectivele centrale ale GEAR 2030 vizează cu precădere, în următoarea decadă, trecerea la vehicule autonome şi conectate.

Din GEAR 2030 fac parte, alături de reprezentanţi ai asociaţiilor europene din industria auto, reprezentanţi la nivel înalt din 12 state membre ale UE: Marea Britanie, Germania, Franţa, Cehia, Italia, Polonia, Slovacia, România, Spania, Belgia, Olanda, Suedia.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...