Ministerul Economiei propune ca administratorii Transelectrica să primească de două ori media salariului lunar pe ramură

Economica.net
23 08. 2016
transelectrica_64715000
Propunerea ministerului va fi discutată în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA) care va avea loc pe 30 august.
 
În prezent, potrivit Hotărârii AGA nr. 1/2015, „indemnizaţia fixă (a membrilor CS – n.r.) nu poate depăşi media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut lunar din ramura în care îşi desfăşoară activitatea Transelectrica, comunicat de Institutul Naţional de Statistică anterior numirii”.
 
Totodată, administratorii companiei primesc şi indemnizaţii variabile, care se acordă pentru îndeplinirea cumulativă a indicatorilor de performanţă „Timpul mediu de întrerupere”, „EBITDA” şi „Total investiţii”, asumaţi în Planul de administrare, plus un bonus de performanţă în funcţie de rentabilitatea acţiunilor Transelectrica, potrivit aceleiaşi hotărâri AGA din 2015.
 
Potrivit noii propuneri a Ministerului Economiei, componenta variabilă va fi în limita a maximum 12 indemnizaţii fixe lunare pentru toţi membrii CS. În acest sens, se vor încheia acte adiţionale la contractele de mandat ale membrilor CS aflaţi în funcţie.
 
Într-o notă explicativă privind această propunere, reprezentanţii Ministerului Economiei menţionează că, potrivit Legii 111/2016 pentru aprobarea OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, „remuneraţia membrilor neexecutivi ai consiliului de administraţie sau al consiliului de supraveghere este formată dintr-o indemnizaţie fixă lunară şi o componentă variabilă”.
 
„Indemnizaţia fixă nu poate depăşi de două ori media pe ultimele 12 luni a câştigului salarial mediu brut pentru activitatea desfăşurată conform obiectului principal de activitate înregistrat în societate (…). Cuantumul componentei variabile a membrilor neexecutivi nu poate depăşi maximum 12 indemnizaţii fixe lunare”, potrivit legii menţionate.
 
De asemenea, potrivit Legii 111/2016, „contractele de mandat ale membrilor consiliului de administraţie şi directorilor, respectiv ale membrilor consiliului de supraveghere şi directoratului rămân supuse legislaţiei în vigoare la data încheierii acestora, dacă părţile nu contravin modificarea lor”.
 
Ministerul Economiei mai propune numirea a doi noi membrii în CS, respectiv Dorin Alexandru Badea şi Manuel Costescu, în locul lui Carmen Neagu şi a lui Radu-Ştefan Cernov, care au părăsit aceste funcţii anul trecut.
 
Dorin Alexandru Badea este în prezent director executiv în cadrul Diviziei Trezorerie şi Pieţe Financiare a Eximbank, iar Manuel Costescu este director executiv în cadrul băncii de investiţii J.P. Morgan.
 
Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri este acţionarul majoritar al companiei, cu 58,6% din titluri, restul fiind tranzacţionate la Bursa de Valori Bucureşti.