Ministerul Economiei se reorganizează. Preia tot Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat

Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri se reorganizează prin preluarea atribuţiilor, personalului şi patrimoniului Departamentului pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat, care se desfiinţează, conform unui proiect de act normativ postat pe site-ul instituţiei.
Economica.net - vin, 12 feb. 2016, 15:15
Ministerul Economiei se reorganizează. Preia tot Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat

Ordonanţa de urgenţă a Guvernului reglementează reorganizarea la nivelul administraţiei publice centrale, ‘având în vedere importanţa deosebită a creării de pârghii pentru atragerea de investiţii pentru consolidarea şi modernizarea economiei naţionale şi luând în considerare faptul că luarea unor măsuri imediate pentru crearea unui cadru favorabil mediului economic pentru atragerea investitorilor străini este în consonanţă cu îndeplinirea programului de guvernare acceptat de Parlament’.

Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri preia personalul aferent Departamentului pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat în condiţiile legii,

scrie Agerpres

.

‘Luând în considerare necesitatea promovării sectoarelor strategice pentru comerţul românesc şi având în vedere că investiţiile străine sunt un barometru al atractivităţii mediului de afaceri, se impune luarea de măsuri în regim de urgenţă, în vederea creării premiselor de dezvoltare a acestora, cu atât mai mult cu cât investiţiile influenţează PIB-ul. Totodată, se impune o analiză structurală a investiţiilor străine, analiză care nu poate fi realizată decât de Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, având în vedere atribuţiile în domeniile de mediu de afaceri, politică industrială şi comerţ exterior aflate în aria sa de competenţă’, se specifică în proiectul de ordonanţă de urgenţă.

Conform notei de fundamentare, în prezent, promovarea comerţului exterior şi a investiţiilor străine ale României se efectuează prin instituţii diferite, motiv pentru care aceste activităţi nu au o abordare unitară care să permită fructificarea potenţialului economic al României.

Proiectul de act normativ simplifică aspectele legate de elaborarea şi implementarea strategiei macro-economice din programul de guvernare.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
VIDEO Autostrada Moldovei A7: Prinde contur încă un nod important construit de Umbrărescu
Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Iași prezintă luni imagini cu noul rutier Roman Sud de pe tronsonul Bacău - Pașcani al Autostrăzii Moldovei A7, construit de grupul UMB,......
Cine este americanul care conduce expansiunea One United Properties în SUA: David Flusberg a cofondat unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe în primul val de boom imobiliar
Cine este americanul care conduce expansiunea One United Properties în SUA: David Flusberg a cofondat unul dintre cei mai ...
David Flusberg, unul dintre fondatorii Adama, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de locuințe în perioada de boom imobiliar ...
Calea ferată Braşov-Sighişoara – 630 de milioane de euro pentru finanțarea modernizării liniei, de la BEI
Calea ferată Braşov-Sighişoara – 630 de milioane de euro pentru finanțarea modernizării liniei, de la BEI
Banca Europeană de Investiţii (BEI) a semnat un acord de finanţare în valoare de 630 de milioane de euro cu România ...
Întâlnirea giganţilor AI. Regele Charles e gazda discuţiilor despre inteligenţa artificială şi pericolele tehnologiei
Întâlnirea giganţilor AI. Regele Charles e gazda discuţiilor despre inteligenţa artificială şi pericolele tehnologiei
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii va găzdui săptămâna aceasta o întrunire a giganţilor din domeniul inteligenţei ...