Ministerul Economiei: Un număr record de aplicații au fost depuse pentru toate cele trei scheme de ajutor dedicate sprijinirii IMM-urilor

Un număr de 1.036 de întreprinderi au aplicat, în perioada de înscriere, la Programul naţional de microindustrializare, Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii a beneficiat de 486 de aplicanţi înscrişi, iar la Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă s-au înscris cele mai multe firme aplicante din istoria schemei de ajutor, respectiv 2.615 întreprinderi, informează vineri Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului (MEAT) prin intermediul unui comunicat, relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 05 ian. 2024, 20:53
Ministerul Economiei: Un număr record de aplicații au fost depuse pentru toate cele trei scheme de ajutor dedicate sprijinirii IMM-urilor

În data de 4 ianuarie 2024, ora 20:00, s-a încheiat etapa de înscriere electronică în cadrul celor trei măsuri de sprijin implementate de Minister, respectiv Programul naţional de microindustrializare, Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă şi Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii.

„Toate cele trei scheme de ajutor dedicate sprijinirii dezvoltării sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii s-au bucurat de un număr record de aplicanţi, dovedind încă o dată interesul mediului de afaceri pentru astfel de programe şi nevoia de finanţare în investiţii a întreprinderilor româneşti. La Programul naţional de microindustrializare au aplicat un număr de 1.036 de întreprinderi în perioada de înscriere, Programul de accelerare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii a beneficiat de 486 de aplicanţi înscrişi, iar la Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă s-au înscris cele mai multe firme aplicante din istoria schemei de ajutor, respectiv 2.615 întreprinderi”, se spune în comunicat.

Conform prevederilor procedurilor de implementare aferente celor trei programe naţionale, Ministerul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului face publică lista finală a cererilor înregistrate în cadrul măsurilor de sprijin, în ordinea transmiterii formularelor, cu evidenţierea înscrierilor în limita bugetului alocat schemelor de ajutor, precum şi a celor aflate în lista de aşteptare.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câştigat alegerile prezidenţiale (exit-poll-uri)
Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câştigat alegerile prezidenţiale (exit-poll-uri)
 Preşedinta la final de mandat Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câştigat duminică alegerile prezidenţiale din Bulgaria,......
Germania: Ministrul Educației promite să-i asculte pe tineri după protestele din mai multe orașe
Germania: Ministrul Educației promite să-i asculte pe tineri după protestele din mai multe orașe
Ministrul german al Educației Karin Prien a condamnat duminică revoltele care au urmat protestelor tinerilor în mai multe ...
Top constructori autostrăzi: Makyol, Danlin XXL și Pizzarotti – Retter au avut cele mai mari progese în ultimele două luni
Top constructori autostrăzi: Makyol, Danlin XXL și Pizzarotti – Retter au avut cele mai mari progese în ultimele ...
Turcii de la Makyol domină topul constructorilor de autostrăzi din România, după progresele din șantiere din lunile ...
BVB a câştigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în săptămâna 26 octombrie – 30 octombrie. Care au fost acțiunile cu cele mai mari creşteri şi cele mai mari scăderi
BVB a câştigat aproape 24 de miliarde de lei la capitalizare în săptămâna 26 octombrie – 30 octombrie. Care au ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a câştigat, în această săptămână, 23,76 miliarde de lei la capitalizare (+3,43%), ...