Ministerul Educației lansează competiția pentru finanțarea manifestărilor ştiinţifice şi a evenimentelor asociate

11 08. 2025
me_new_1_0_0

„Sprijinim comunitatea ştiinţifică din România să organizeze conferinţe, expoziţii, paneluri de inovare, şcoli de vară, hackathoane şi alte evenimente care aduc împreună cercetători din ţară şi din străinătate”, precizează MEC pe pagina oficială de Facebook.

Potrivit sursei citate, vor fi finanţate manifestări ştiinţifice internaţionale organizate în România (minim 30% participanţi din străinătate); manifestări naţionale cu participare internaţională (10% participanţi din cel puţin 2 ţări, minimum trei persoane din străinătate); şi manifestările naţionale organizate direct de ANC.

Perioada de depunere a dosarelor este până la 1 octombrie, ora 16:00, iar evenimentul trebuie să aibă loc cel târziu până la 20 noiembrie 2025.

Cofinanţarea organizatorilor este obligatorie (minimum 30% din valoarea totală eligibilă a proiectului).

Documentaţia completă (Ghidul aplicantului, modele de fişe şi anexe) este disponibilă pe site-ul oficial al ANC.

Sursa foto: Edu.ro