Ministerul Energiei a autorizat lucrările de construire a conductei de gaze Oneşti-Gherăşti-Leţcani, conectată la Iaşi-Ungheni

Ministerul Energiei a emis, în 15 septembrie 2017, autorizaţia de construire a conductelor de transport al gazelor naturale pe ruta Oneşti-Gherăşti şi Gherăşti-Leţcani, conducte care urmează să fie conectate la gazoductul Iaşi-Ungheni, potrivit unui comunicat al instituţiei, transmis, marţi, Agerpres.
Economica.net - mar, 19 sept. 2017, 13:19
Ministerul Energiei a autorizat lucrările de construire a conductei de gaze Oneşti-Gherăşti-Leţcani, conectată la Iaşi-Ungheni

Cele două conducte vor avea o lungime totală de 169 de kilometri.

Conform ministerului, dezvoltarea infrastructurii de transport al gazelor naturale în zona de Nord-Est a României (în judeţele Bacău, Neamţ şi Iaşi) va îmbunătăţi aprovizionarea cu gaze a consumatorilor din regiune şi va asigura capacitatea de transport către Republica Moldova.

Proiectul este format din două obiective: în primul rând, construcţia tronsonului Oneşti-Gherăşti (cu o lungime de 104 kilometri), iar în al doilea rând, realizarea conductei Gherăşti-Leţcani (cu o lungime de 65 kilometri).

Pe lângă aceste două conducte, proiectul prevede şi construirea a două staţii de comprimare, la Oneşti (judeţul Bacău) şi Gherăşti (judeţul Neamţ). Prin realizarea acestui proiect se completează conductele existente în vederea creşterii capacităţii de transport al gazelor în special în perioada de iarnă.

‘Este a două autorizaţie de construire pe care Ministerul Energiei o emite în acest an: după proiectul BRUA, am reuşit ca, prin structura pe care am înfiinţat-o în cadrul ministerului, să asigurăm condiţiile începerii lucrărilor şi la conductele din nord-estul României. Realizarea acestui proiect pregăteşte momentul în care România va începe exploatarea rezervelor de gaze din Marea Neagră şi contribuie la consolidarea infrastructurii pentru BRUA. De asemenea, realizarea acestui proiect va crea premisele unei noi pieţe de desfacere a gazelor către Republica Moldova, la un debit de 1,5 miliarde de metri cubi de gaz pe an. Totodată, noile conducte vor putea asigura o presiune compatibilă cu cea din sistemul de gaze al Republicii Moldova, astfel că la graniţa va fi asigurată o presiune de 38 bari’, a subliniat ministrul Energiei, Toma Petcu.

Construcţia efectivă a celor două conducte este estimată să înceapă în 2018, iar intrarea în operare este programată pentru 2019.

Beneficiarul investiţiei este Transgaz, iar costurile proiectului sunt estimate să ajungă la 131,7 milioane de euro, dintre care 47 de milioane de euro vor fi reprezentate de fonduri nerambursabile.AGERPRES/(AS – autor:

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru chirurgical cardiovascular din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu......
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte luni – date INS
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte ...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele şapte luni ale anului, respectiv ...
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Pregătirile pentru noul an școlar au început mai devreme, iar ritmul cumpărăturilor crește pe măsură ce se apropie ...
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a până la 736 de autovehicule ...