Ministerul Energiei a finalizat Strategia Energetică, dar viitorul Guvern ar putea relua totul de la zero

Economica.net
29 12. 2016
energie2_59518400

Încă de la învestirea sa în funcţie, la finele anului 2015, ministrul de resort, Victor Grigorescu, a anunţat că principala sa prioritate este ca, în timpul mandatului său, România să aibă în sfârşit o strategie energetică. Aşa că a început o consultare amplă, la care au participat peste 300 de specialişti din diverse ramuri energetice. Apoi, o companie de consultanţă a ajutat la definitivarea strategiei, iar pe 19 decembrie a fost publicat proiectul final. Însă actualul Executiv nu a mai apucat să aprobe documentul, aşa că strategia mult aşteptată riscă să fie reluată de la zero, dacă viitorul Guvern va veni cu o altă viziune.

Un alt document care a fost finalizat pe ultima sută de metri, în luna decembrie, dar nu a apucat să fie aprobat în Guvern, se referă la modificarea subvenţiilor pentru energia regenerabilă, aceasta deşi Comisia Europeană şi-a dat acordul pentru noile modificări.

Agerpres a solicitat Ministerului Energiei un bilanţ al activităţii sale din acest an şi a primit o listă cu 13 realizări.

1. Definitivarea Strategiei Energetice

„După aproape 10 ani de la ultima revizuire a Strategiei Energetice Naţionale, România avea nevoie de o actualizare a proiecţiilor de dezvoltare pe termen mediu şi lung ale acestui sector, pentru a răspunde unor provocări noi, precum îmbătrânirea parcului de agregate de producere a energiei sau potenţiala epuizare a resurselor convenţionale cunoscute la acest moment.

Forma finală a Strategiei Energetice a României 2016-2030, cu perspectiva anului 2050 a fost publicată pe site-ul Ministerului Energiei pe 19 decembrie, spun reprezentanţii instituţiei.

2. Măsuri de restructurare în minerit

Reprezentanţii ministerului amintesc că zona de minerit a fost preluată într-o situaţie extrem de fragilă. O primă măsură în acest sens a fost majorarea ajutorului de stat acordat Societăţii Naţionale Închideri Mine Valea Jiului, SNIMVJ, pentru includerea în programul de închidere a două mine neviabile din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, respectiv minele Lonea şi Lupeni, amintesc oficialii ministerului.

3. Deblocarea Planului Naţional de Investiţii (PNI)

După trei ani de la iniţierea Planului Naţional de Investiţii (PNI), au fost deblocate investiţiile, în condiţiile în care la începutul anului, ne aflam în situaţia de pierde schema de finanţare, amintesc reprezentanţii ministerului.

Potrivit acestora, au fost semnate deja contracte aferente unui număr de proiecte în valoare de 503,3 milioane de lei, inclusiv cu Complexul Energetic Oltenia, pentru investiţiile de la Işalniţa şi Rovinari.

4. Profesionalizarea resurselor umane

În septembrie 2016, au fost desemnaţi membri în Consiliile de Supraveghere sau de Administraţie pentru trei companii din portofoliul ministerului: Complexul Energetic Oltenia, Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie şi Oil Terminal. Componenţa noilor consilii a fost selectată în conformitate cu prevederile OUG nr. 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, în urmă unui proces de recrutare demarat în luna aprilie.

5. Transparenţă

„Pe parcursul acestui an, am pornit un proces intens de transparentizare a sectorului, astfel încât Ministerul Energiei a devenit parte a Strategiei Naţionale Anticorupţie, care ne va ajuta în zona de achiziţii publice şi de transparenţă instituţională”, mai spun reprezentanţii instituţiei.

6. Implementarea unor mecanisme necesare în sectorul gazelor

Prin completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, s-a instituit un mecanism clar şi transparent de formare a preţului gazelor naturale pe piaţa din România prin stabilirea unei cantităţi minime de gaze naturale care se tranzacţionează transparent şi nediscriminatoriu pe bursă, susţin reprezentanţii ministerului.

7. Programul de Electrificare

Oficialii Ministerul Energiei mai spun că instituţia este pentru prima dată partener în cadrul Memorandumului de înţelegere dintre Islanda, Principatul Liechtenstein, Regatul Norvegiei şi Guvernul României privind implementarea Mecanismului financiar Spaţiul Economic European 2014-2021, prin care pentru sectorul de energie sunt alocate fonduri în valoare de 63 de milioane de euro. Citeşte mai mult pe Agerpres.