Ministerul Energiei nu a aprobat prelungirea duratei de viaţă a reactorului 1 de la Cernavodă. Cere clarificări de la Nuclearelectrica

Reprezentanţii Ministerului Energiei, acţionarul majoritar al Nuclearelectrica (simbl bursier SNN), nu au aprobat în şedinţa de marţi prelungirea duratei de viaţă a reactorului 1 de la Cernavodă, proiect estimat la 1,2-1,5 miliarde euro, solicitând clarificări pe marginea acestui proiect.
Economica.net - mie, 12 iul. 2017, 10:06
Ministerul Energiei nu a aprobat prelungirea duratei de viaţă a reactorului 1 de la Cernavodă. Cere clarificări de la Nuclearelectrica

„Acţionarul majoritar, Ministerul Energiei, a solicitat SNN o serie de clarificări, adiţional notei şi anexelor publicate pe site-ul SNN (…), clarificări oferite de SNN acţionarului majoritar şi publicate pe site-ul SNN, la secţiunea AGA 11 iulie 2017, cu respectarea prevederilor legale care conferă acţionarilor dreptul de a avea acces egal la informare”, arată un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

În adunarea generală a acţionarilor de marţi, 11 iulie, acţionarul majoritar, Ministerul Energiei, s-a abţinut de la votul aferent punctului 2 de pe ordinea a zi a AGEA, menţionând, în conformitate cu voturile exprimate, „că pentru punctul 2 de pe ordinea de zi, şi anume aprobarea strategiei şi planului de acţiuni actualizate pentru proiectul de retehnologizare a Unităţii 1 CNE Cernavodă, nu s-a întrunit numărul de voturi necesar luării unei hotărâri”.

În şedinţa acţionarilor, reprezentantul Ministerului Energiei a cerut conducerii companiei „completarea strategiei/planului de acţiuni cu informaţii suplimentare privind acţiunile întreprinse până în prezent conform planului aprobat în anul 2013, situaţia condiţionărilor în începerea lucrărilor privind extinderea numărului de ore de funcţionare a unităţii 1, realizarea instalaţiei de detritiere şi retehnologizarea unităţii 1, cu prelungirea duratei de operare cu încă 30 de ani, rezultatele inspecţiilor preliminare realizate de SNN care au condus la oportunitatea extinderii numărului de ore de operare a unităţii 1 şi o evaluare cel puţin preliminară a structurii organizatorice şi contractuale în care se va realiza proiectul de retehnologizare, cu impact asupra costurilor”.

Nuclearelectrica solicitase aprobarea acţionarilor pentru strategia şi planul de acţiuni actualizate pentru proiectul de retehnologizare a reactorului 1, propunând o serie de măsuri de eficientizare tehnico-financiară a acestui program.

„Aceste măsuri vizează extinderea în condiţii optime de securitate nucleară a numărului de ore de operare (de la 210.000 ore, conform proiectului iniţial) a Unităţii 1 CNE Cernavodă, în aşa fel încât Unitatea 1 să opereze pe perioadă de 30 de ani, ţinând cont de faptul că operarea a 210.000 de ore la un factor de capacitate peste 80% ar determina reducerea duratei de viaţă iniţiala a unităţii 1 sub 30 de ani”, se menţionează în comunicat.

Extinderea numărului de ore de operare în condiţii optime de securitate nucleară ar permite Nuclearelectrica ca, în perioada prelungită de exploatare a aceleiaşi instalaţii, să acumuleze fonduri interne suplimentare.

Mai mult, actualizarea planului de acţiuni aprobat de acţionarii companiei în 2013 nu contravine măsurilor aprobate la acel moment de către acţionari, mai spun ei.

În plus, acţionarii au aprobat şi propunerea consiliului de administraţie de a nu distribui dividende suplimentare din rezerve şi rezultatul reportat, pe motiv că sumele respective sunt necesare companiei pentru realizarea investitiilor majore, mai ales pentru programul de retehnologizare a unităţii 1.

Acţionarii au aprobat marţi şi revocarea lui Florin-Constantin Tătar din postul de membru provizoriu în Consiliul de Administraţie al SNN.

În locul acestuia a fost numită Elena Popescu, pe perioada de mandat rămasă din mandatul administratorului revocat, adică până la 26 august.

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării. Nuclearelectrica a înregistrat în primele trei luni ale acestui an un profit net de 84,05 milioane lei (18,7 milioane euro), în creştere cu 26% faţă de perioada similară a anului trecut. Producţia de energie a companiei a scăzut în primul trimestru cu 1,3%, la 2.766 GWh, de la 2.803 GWh în primele trei luni ale anului trecut.

Acţionarul majoritar al companiei este Ministerul Energiei, care are o participaţie de 82,49%. Nuclearelectrica este listată la Bursa de Valori Bucureşti şi are o valoare de piaţă de 2,03 miliarde lei (451 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Cîţu: Vineri vor fi adoptate de Guvern măsurile de relaxare pentru perioada 15 mai – 1 iunie
Cîţu: Vineri vor fi adoptate de Guvern măsurile de relaxare pentru perioada 15 mai – 1 iunie
Premierul Florin Cîţu a anunţat că vineri va avea loc şedinţa de guvern în care va fi adoptată hotărârea pe tema măsurilor de relaxare pentru perioada 15 mai - 1 iunie, dar şi pentru......
IIF: Nivelul datoriei globale a scăzut pentru prima dată în ultimii doi ani și jumătate
IIF: Nivelul datoriei globale a scăzut pentru prima dată în ultimii doi ani și jumătate
Nivelul datoriei mondiale a scăzut în primul trimestru, pentru prima dată în ultimii doi ani şi jumătate, graţie în ...
SpaceX se asociază cu Google pentru furnizarea de servicii de internet de mare viteză prin satelit
SpaceX se asociază cu Google pentru furnizarea de servicii de internet de mare viteză prin satelit
SpaceX, compania de explorare spaţială a lui Elon Musk, a anunţat joi că se va asocia cu Google pentru a furniza servicii ...
Ursus Breweries este primul berar care lansează o băutură de tipul hard seltzer pe piața din România
Ursus Breweries este primul berar care lansează o băutură de tipul hard seltzer pe piața din România
Compania Ursus Breweries a anunțat joi că este primul producător de bere din România care lansează o băutură alcoolică ...