Ministerul Energiei român este gata sa sprijine Republica Moldova insuficient aprovizionată cu energie

Ministerul Energiei a luat act de decizia Guvernului de la Chişinău de a declara stare de urgenţă începând cu 16 decembrie 2024, ca urmare a riscurilor asociate aprovizionării cu energie și este pregătit să sprijine Republica Moldova pentru a trece cu bine de această perioadă critică.
AGERPRES - vin, 13 dec. 2024, 10:53
Ministerul Energiei român este gata sa sprijine Republica Moldova insuficient aprovizionată cu energie

„Suntem în contact permanent cu fraţii noştri de peste Prut. Bineînţeles că prioritatea zero este sistemul energetic naţional, dar avem încredere că putem pune umărul la efortul Chişinăului de a trece iarna cu bine, aşa cum România a mai făcut-o”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

El spune că România rămâne un partener de încredere pentru Republica Moldova. „În faţa acestor provocări, colaborarea strânsă dintre guvernele şi companiile noastre energetice este cheia pentru a asigura securitatea energetică şi confortul cetăţenilor în această iarnă. Astfel, inclusiv prin sprijinul nostru şi al Uniunii Europene, fraţii noştri de peste Prut nu trebuie să fie lăsaţi să ajungă iar la mâna Rusiei pentru a putea trece această iarnă cu bine”, a mai afirmat Burduja.

Astfel, companiile Nuclearelectrica şi Hidroelectrica sunt deja în contact cu Energocom pentru a analiza posibilităţile de a furniza volume suplimentare de energie electrică către malul drept al Nistrului. În acest moment, capacitatea de transfer (NTC) pentru importuri din România este de 315 MW şi se preconizează o creştere cu 80 MW în săptămâna următoare, ajungând la 395 MW.

Ministerul Energiei susţine că România sprijină identificarea unui mecanism de alocare comercială a capacităţii pe cele patru linii electrice de 110 kV, în colaborare cu Transelectrica şi Moldelectrica.

Pre de altă parte, România dispune de stocuri de gaze naturale în depozitele Depogaz, fiind pregătită să analizeze opţiuni de extragere prioritară în cazul în care livrările către regiunea transnistreană vor fi afectate. Creşterea valorii contului de echilibrare operaţională (OBA) dintre VestMoldTransGaz şi Transgaz este considerată o soluţie esenţială pentru atenuarea impactului în primele zile ale crizei.

Ministerul Energiei facilitează dialogul între Energocom şi companiile româneşti (Nuclearelectrica, Hidroelectrica, OMV), asigurând cooperarea eficientă pentru livrarea necesarului de energie. În plus, se va intensifica colaborarea dintre Moldelectrica şi Transelectrica pentru implementarea soluţiilor tehnice necesare.

„În contextul în care centrala de la Cuciurgan MGRES ar putea să nu producă energie pentru malul drept al Nistrului, România este pregătită să sprijine Republica Moldova, cu suportul partenerilor europeni, pentru acoperirea unui deficit estimat la 600 MW, prin soluţii coordonate la nivel guvernamental şi prin utilizarea resurselor disponibile şi, pe termen mediu, prin noi grupuri de producţie a energiei electrice şi măsuri pentru modernizarea sistemului de termoficare din Chişinău”, arată ministerul Energiei.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
CEO Renault Group: Vom continua să ne transformăm pentru a nu face vechile noastre greșeli, ceea ce ar fi fatal
CEO Renault Group: Vom continua să ne transformăm pentru a nu face vechile noastre greșeli, ceea ce ar fi fatal
Francois Provost, directorul executiv al întregului grup Renault - din care fac parte mărcile Alpine, Dacia și Renault - a declarat că, deși industria auto europeană „își joacă......
Record pentru comerțul mondial cu gaze lichefiate (GNL) – date IGU
Record pentru comerțul mondial cu gaze lichefiate (GNL) – date IGU
Comerţul mondial cu gaze naturale lichefiate (GNL) a atins un nivel record anul trecut, pe măsură ce exporturile puternice ...
Norvegia cere Chinei să aducă Rusia la masa negocierilor de pace privind Ucraina
Norvegia cere Chinei să aducă Rusia la masa negocierilor de pace privind Ucraina
Premierul Norvegiei, Jonas Gahr Stoere, a îndemnat luni China să recurgă la legăturile sale cu conducerea Rusiei pentru ...
Camera Consultanților Fiscali solicită clarificări privind împrumuturile intragrup, în sensul stabilirii deductibilității dobânzilor sau redimensionării impozitului pe profit, în funcție de încadrare
Camera Consultanților Fiscali solicită clarificări privind împrumuturile intragrup, în sensul stabilirii deductibilității ...
CCF apreciază necesară o clarificare urgentă sau o dezvoltare/completare a prevederilor articolului 11 din Codul fiscal ...