Ministerul Finanțelor a împrumutat 30 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitația organizată joi

23 02. 2024
Ministerul Finantelor

Valoarea nominală a emisiunii suplimentare a fost de 30 de milioane de lei, iar băncile au transmis oferte în valoare de 40 de milioane de lei.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna februarie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,5 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 705 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 6,205 miliarde de lei, este cu 115 milioane de lei mai mică faţă de cea care a fost programată în ianuarie 2024, de 6,32 de miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.