Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, peste 1 miliard de lei de la bănci

04 03. 2024
Ministerul Finantelor

Ministerul a împrumutat 655,6 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu o maturitate reziduală la 32 de luni şi un randament mediu de 6,13% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 500 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,020 miliarde de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 75 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.

De asemenea, MF a împrumutat 346,3 milioane lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea la 125 de luni, la un randament mediu de 6,54% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 300 de milioane de lei, iar băncile au subscris 459,3 milioane de lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane de lei la randamentul stabilit luni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna martie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,8 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 720 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 6,52 miliarde de lei, este cu 315 milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în februarie 2024, de 6,205 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.