Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, peste 1,6 miliarde lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 1,620 miliarde lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).
AGERPRES - lun, 28 iul. 2025, 15:27
Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, peste 1,6 miliarde lei de la bănci

Ministerul a împrumutat 593 milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu o maturitate reziduală la 33 luni şi un randament mediu de 7,32% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 400 de milioane de lei, iar băncile au subscris 728 milioane de lei, scrie Agerpres.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 60 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.

De asemenea, MF a împrumutat 1,027 miliarde lei printr-o emisiune de obligaţiuni cu maturitatea la 117 luni, la un randament mediu de 7,16% pe an. Valoarea nominală a emisiunii a fost de 300 de milioane de lei, iar băncile au subscris 1,216 miliarde lei.

Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iulie 2025, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 5,8 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 795 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma totală, de 6,595 miliarde lei, este cu 790 de milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în luna iunie a acestui an, de 5,805 miliarde de lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Te-ar mai putea interesa și
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia cere aprobarea Bruxelles-ului pentru a utiliza marja de manevră fiscală şi în sprijinul familiilor
Italia poartă discuţii cu Comisia Europeană pentru a utiliza o parte din flexibilitatea bugetară oferită de aşa-numita "clauză naţională de salvgardare" (NEC), pentru a ajuta familiile să......
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
AI ajută medicii să vadă mai mulți pacienți. Cum stă România la acest capitol
Inteligența artificială aduce tot mai multe beneficii clare în medicină la nivel global, pe măsură ce medicii petrec ...
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului de oi vii către Libia”
Bociu, ANSVSA: „Sunt convins că în această săptămână vom parafa certificatele sanitare veterinare necesare exportului ...
Președintele ANSVSA, Alexandru Bociu, susține că în această săptămână se vor semna certificatele sanitare veterinare ...
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Germania se aşteaptă la cea mai mică producţie de vin de după 2010
Producţia de vin a Germaniei este aşteptată să coboare în acest an la cel mai mic nivel de după 2010, Institutul German ...