Ministerul Finanțelor a planificat să împrumute 5,245 de miliarde de lei în luna august

Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna august 2023, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 4,6 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 645 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 29 iul. 2023, 12:13
Ministerul Finanțelor a planificat să împrumute 5,245 de miliarde de lei în luna august

Suma totală, de 5,245 de miliarde de lei, este cu 645 de milioane de lei mai mare faţă de cea care a fost programată în iulie, de 4,6 de miliarde lei, şi va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Conform prospectului publicat în Monitorul Oficial, în data de 17 august va fi organizată licitaţie pentru o emisiune de certificate cu discont, în sumă de 300 de milioane de lei, cu scadenţa în 28 februarie 2024.

De asemenea, pe parcursul lunii august vor fi lansate nouă emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 4,3 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (645 de milioane de lei în total).

Astfel, au fost programate licitaţii pentru o emisiune de obligaţiuni de 300 de milioane de lei în data de 3 august, şi pentru opt emisiuni de 500 de milioane de lei în zilele de 3 august, 7 august, 10 august, 17 august, 21 august, 24 august, 28 august şi 31 august.

Te-ar mai putea interesa și
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru construirea de capacități energetice regenerabile
Compania Agroserv Măriuța, deținătoare brandului Lăptăria cu Caimac, a atras o a treia finanțare nerambursabilă pentru ...
Conducerea Agroserv Măriuță S.A. informează actionarii și investitorii de la Bursa de Valori București cu privire la declararea ca eligibil și includerea la finanțare a unui al treilea......
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina Păun, ACUE
Ce se va întâmpla cu facturile la gaze după 1 aprilie? “Nu avem lichiditate, nu avem un semnal de preț” – Cristina ...
Populația este protejată de creșterea prețuilor la gaze în această iară, dar nu se știe ce se va întâmpla după ...
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță fiscală prin achiziția dvo Software
Polonezii de la Symfonia Group, activi și în România, intră pe piața austriacă a software-ului pentru consultanță ...
Symfonia Group, companie de software din Europa Centrală cu peste 30 de ani de experiență și peste 55.000 de clienți, ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe a companiilor românești
Banca Transilvania şi Endeavor Romania continuă în Grecia programul Beyond Borders, de susținere a dezvoltării externe ...
Banca Transilvania şi Endeavor Romania organizează, în perioada 12-14 octombrie, la Atena, cea de-a doua etapă a programului ...