Ministerul Finanțelor lansează o nouă emisiune de titluri de stat Fidelis cu dobânzi atractive
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/06/Ministerul-Finantelor-747x420.jpg)
Persoanele fizice rezidente şi nerezidente, cu vârsta de peste 18 ani, pot subscrie titluri de stat Fidelis denominate în lei şi în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners, Salt Bank şi Banca Transilvania, Banca Comercială Română, BRD – Groupe Societe Generale, UniCredit Bank şi TradeVille, în parteneriat cu Libra Bank. Titlurile sunt listate la Bursa de Valori Bucureşti.
Şi această ediţie continuă să susţină donarea de sânge prin campania „România are sânge de rocker”, derulată de Ministerul Finanţelor în parteneriat cu „Morning Glory cu Răzvan Exarhu” şi Rock FM, oferind donatorilor condiţii avantajoase de subscriere.
„Cei care vor să-şi investească economiile în Programul Fidelis, ediţia din noiembrie, vor beneficia de dobânzi atractive şi neimpozabile: în lei, de 6,60% – cu scadenţa la 2 ani, de 7,60% cu scadenţa la 2 ani pentru donatorii de sânge, de 7,15% cu scadenţa la 4 ani şi de 7,75% cu scadenţa la 10 ani. În euro, de 4,50% cu scadenţa la 3 ani, de 5,50% cu scadenţa la 3 ani pentru donatorii de sânge şi de 6,60% cu scadenţa la 10 ani”, se arată în comunicat.
Potrivit sursei citate, ediţia din noiembrie include două tranşe speciale de titluri de stat Fidelis, în lei şi în euro, dedicate investitorilor care fac dovada donării de sânge începând cu data de 1 iunie 2026.
„Aceştia vor beneficia de o dobândă de 7,60% pentru titlurile în lei, cu scadenţă la 2 ani, şi de o dobândă de 5,50% pentru titlurile în euro, cu scadenţă la 3 ani. Donatorii-investitori beneficiază şi de praguri minime de subscriere reduse: de la 5.000 de lei la 500 de lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 de lei, respectiv de la 1.000 de euro la doar 100 de euro, în limita unui plafon maxim de 20.000 de euro”, precizează Ministerul Finanţelor.
Instituţia menţionează că investiţiile în titlurile de stat Fidelis oferă mai multe facilităţi, inclusiv posibilitatea vânzării acestora înainte de scadenţă.
„Cei care investesc în titlurile de stat Fidelis se bucură de facilităţi precum: posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere în funcţie de preţul primit pe bursă; veniturile obţinute din deţinerea titlurilor sunt neimpozabile; flexibilitate în administrarea şi diversificarea portofoliului”, se mai arată în comunicat.
Valoarea nominală a unui titlu de stat Fidelis este de 100 de lei pentru emisiunea în lei şi de 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.