Ministerul Finanțelor scoate la vânzare în aprilie o ediție nouă de titluri de stat Fidelis, în lei și euro, cu dobânzi foarte atractive

Noua ediţie Fidelis, ce se va desfăşura în perioada 14 - 21 aprilie 2026, vine cu randamente crescute şi dobânzi de până la 7,60% la emisiunile în lei şi de până la 6,40% la cele în euro, potrivit unui comunicat de presă al Ministerului de Finanţe, transmite Agerpres.
AGERPRES - lun, 06 apr. 2026, 16:39
Ministerul Finanțelor scoate la vânzare în aprilie o ediție nouă de titluri de stat Fidelis, în lei și euro, cu dobânzi foarte atractive

Persoanele fizice rezidente şi nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat Fidelis denominate în lei şi în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners&Banca Transilvania&Salt Bank, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Societe Generale, UniCredit Bank şi TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri listate la Bursa de Valori Bucureşti.

Investitorii vor beneficia de următoarele rate de dobândă, în funcţie de moneda şi scadenţa aleasă: în lei: 6,60% – scadenţa la doi ani; 7,60% – scadenţa la doi ani (tranşă specială pentru donatorii de sânge); 7,10% – scadenţa la patru ani; 7,60% – scadenţa la șase ani.

Pentru cei care aleg titlurile în euro se oferă următoarele dobânzi: 4,25% – scadenţa la trei ani; 5,25% – scadenţa la cinci ani; 6,40% – scadenţa la zece ani.

Tranşa specială în lei, cu scadenţă la două ani, este dedicată celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 noiembrie 2025. Aceştia beneficiază de o dobândă de 7,60% pe an şi de un prag minim de subscriere redus la 500 de lei, faţă de pragul standard de 5.000 de lei.

MF reiterează avantajele investiţiei în titlurile de stat Fidelis: toate veniturile obţinute atât din dobânzi, cât şi câştigurile de capital sunt neimpozabile; posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deţinere în funcţie de preţul primit pe bursă; sunt instrumente garantate integral de către statul român, prin Ministerul Finanţelor.

Valoarea nominală este de 100 de lei/titlu, pentru emisiunile în lei şi 100 euro/titlu, pentru cele în euro. Pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro, cu excepţia donatorilor de sânge.

Te-ar mai putea interesa și
S-a finalizat tranzacția prin care compania românească BMF Grup preia ENGIE Building Solutions
S-a finalizat tranzacția prin care compania românească BMF Grup preia ENGIE Building Solutions
BMF Grup, companie antreprenorială fondată în România în 2011, anunță că a preluat ENGIE Building Solutions S.R.L. de la ENGIE Servicii, companie deținută de ENGIE Romania. ENGIE Building......
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
IEA accelerează scoaterea de petrol din rezervele strategice
Cantitatea totală din rezervele de petrol care va fi scoasă pe piaţă va depăşi nivelul iniţial de 400 de milioane ...
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de joi. Rulajul a sărit de 153 de milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de joi, iar valoarea tranzacţiilor s-a cifrat la 153,04 ...
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul vitivinicol
Ministerul Agriculturii prelungește termenul de depunere a cererilor de plată pentru susținerea investițiilor în sectorul ...
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) a prelungit până la 30 noiembrie 2026 termenul de depunere a cererilor ...