Ministerul Mediului a primit raportul de control privind mina de aur și argint de la Certej și a transmis noi sarcini către Garda Forestieră Naţională

23 06. 2026
mina_aur_certej_89776500

Conform unui comunicat al Ministerului, raportul de control preliminar evidenţiază o serie de aspecte care necesită clarificări şi verificări suplimentare de către Garda Forestieră Naţională, inclusiv în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale cu privire la neintroducerea în intravilan a unor terenuri fond forestier.

„Una dintre principalele concluzii ale controlului vizează necesitatea verificării în teren a unei suprafeţe de aproximativ 38 de hectare propuse pentru introducerea în intravilan. Analiza documentelor existente indică posibilitatea unei suprapuneri parţiale a acestei suprafeţe peste terenuri încadrate ca pădure (aspect interzis de Legea 331/2024 privind Codul Silvic), situaţie care trebuie clarificată prin măsurători şi verificări tehnice independente”, se menţionează în comunicat.

În acest context, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a transmis un extras din raport către Garda Forestieră Naţională, care va efectua verificări în teren şi măsurători pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei din teren. În funcţie de rezultatele acestor verificări, MInisterul va analiza măsurile care se impun cu privire la actul de reglementare emis.

„Controlul a mai evidenţiat existenţa unor întârzieri procedurale în derularea evaluării de mediu. Este important de precizat că procedura analizată a vizat exclusiv emiterea avizului de mediu pentru Planul Urbanistic Zonal care nu reprezintă o autorizare pentru începerea activităţilor de exploatare minieră”, se subliniază în comunicat.

Citește și: