Ministerul Sănătății vrea taxă mai mare la tutun şi alcool

Economica.net
22 12. 2014
80_84659500

Creşterea costurilor cu diagnosticul şi tratamentul bolilor provocate de fumat este generată atât de descoperirea unor metode noi în medicină, dar şi de atingerea pragului de vârstă de 45 ani de către „cohorta populaţională născută în perioada 1967-1969”, se arată într-un document semnat de conducerea ministerului, informeaza Mediafax.

Contribuţia pentru sănătate aplicată produselor din tutun, cunoscută sub numele de „taxă pe viciu”, a fost introdusă de Guvern în 2006 şi stabilită la 20 de eurocenţi pentru fiecare pachet de ţigări şi 200 de euro pentru fiecare hectolitru de alcool rafinat. O majorare a acestei taxe ar genera scumpirea unui pachet cu ţigări şi a unei sticle cu alcool.

În documentul citat, ministerul arată că Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă creşterea taxării produselor din tutun şi sprijinirea fumătorilor în vederea renunţării la fumat ca metode cost-eficiente de reducere pe termen scurt şi mediu a consumului de tutun, fiind recomandată şi aplicarea unei taxe asupra produselor din tutun care să fie utilizată pentru acţiuni de prevenire a debutului şi de susţinere a renunţării la fumat.

Ministerul arată, în acelaşi timp, că, urmare a scăderii considerabile a prevalenţei fumatului în rândul populaţiei generale (de la 36% în 2004 la 26% în 2011), consumul de ţigarete a scăzut, motiv pentru care şi încasările din contribuţia pentru sănătate au scăzut, în timp ce cheltuielile pentru tratamentul şi diagnosticul bolilor provocate de fumat au crescut, ca urmare a creşterii numărului de bolnavi şi a posibilităţilor terapeutice, suma cheltuită pentru spitalizarea şi tratamentul prin programele naţionale de sănătate doar a cazurilor atribuibile fumatului fiind cu aproximativ 100 milioane lei mai mare decât cea încasată din contribuţia pentru sănătate aplicată produselor din tutun. Materialul integral pe Mediafax