Ministerul Sănătății anunță că investițiile cu finanțare PNRR pentru sistemul sanitar au un grad de absorbție de 81%
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/Ministerul-Sanatatii.jpg)
Ministerul Sănătăţii a efectuat joi plăţi pentru proiecte în valoare de peste 162,5 milioane de lei destinate modernizării infrastructurii medicale, digitalizării şi creşterii calităţii serviciilor pentru pacienţi, potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituţiei.
Fondurile ajung la beneficiari din întreaga ţară, printre care: Institutul Naţional de Medicină Legală „Mina Minovici” – digitalizare şi modernizarea activităţii, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara – investiţii pentru Secţia de terapie intensivă pentru nou-născuţi; Spitalul Municipal Oradea – dezvoltarea capacităţii de îngrijire pentru nou-născuţi; Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj – investiţii în infrastructura spitalicească; Spitalul Judeţean de Urgenţă Miercurea Ciuc – digitalizarea serviciilor medicale; Institutul de Psihiatrie „Socola” Iaşi – măsuri pentru reducerea infecţiilor asociate asistenţei medicale; Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf. Apostol Andrei” Constanţa – investiţii în infrastructura medicală; Centre comunitare integrate în Românaşi, Popricani şi Gârbou – servicii medicale mai aproape de comunităţi; Obiective derulate prin Compania Naţională de Investiţii – dezvoltarea infrastructurii medicale.
„PNRR înseamnă investiţii concrete în spitale mai moderne, servicii medicale mai sigure şi un sistem de sănătate orientat spre pacient. Continuăm implementarea proiectelor asumate şi transformăm fondurile europene în rezultate vizibile pentru pacienţi şi pentru personalul medical”, a transmis Ministerul Sănătăţii.