Ministerul Transporturilor cere constructorului să remedieze urgent deficienţele la Sibiu-Orăştie

Economica.net
19 10. 2015
autostrada2_78669600

O delegaţie a MT, condusă de ministrul Transporturilor, Iulian Matache, s-a întâlnit luni cu reprezentanţi ai conducerii Companiei Naţionale de Drumuri şi cu cei ai companiei Salini Impregilo, constructorul autostrăzii.

‘Reprezentanţii MT au solicitat echipei italiene urgentarea şi definitivarea aspectelor tehnice pentru remedierea deficienţelor apărute şi pentru finalizarea tuturor lucrărilor. În funcţie de soluţia finală agreată, MT a solicitat stabilirea unui calendar cu termene precise, care să conducă la îndeplinirea întregului obiectiv al contractului de lucrări. Totodată, având în vedere gravitatea problemelor şi tergiversarea luării unei decizii hotărâtoare pentru finalizarea contractului, Ministerul Transporturilor a solicitat de urgenţă o întâlnire cu reprezentanţii conducerii companiei Salini Impregilo din Italia’, precizează comunicatul citat.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a impus constructorului autostrăzii Orăştie – Sibiu, Salini Impregilo, să refacă porţiunea de 200 – 300 de metri din corpul de autostradă unde au apărut degradările, prin demolare şi reconstrucţie în conformitate cu proiectul tehnic aprobat.

Potrivit CNADNR, în ceea ce priveşte apariţia unor fisurilor de pe Autostrada Orăştie – Sibiu, investigaţiile au arătat că fisurile sunt de natură superficială şi nu afectează stabilitatea corpului autostrăzii şi siguranţa traficului rutier.