Miniștrii energiei din UE au refuzat propunerea celor din România, Grecia și Bulgaria de a se impune o nouă taxă pe energie

Miniștrii energiei din Grecia, Bulgaria și România nu au reușit să obțină niciun angajament specific din partea omologilor lor din UE pentru o acțiune care ar putea combate creșterea semnificativă a prețurilor angro la energia electrică în sud-estul Europei, scrie presa de energie din Grecia.
Mihai Nicuţ - mie, 16 oct. 2024, 20:26
Miniștrii energiei din UE au refuzat propunerea celor din România, Grecia și Bulgaria de a se impune o nouă taxă pe energie

“O solicitare din partea trioului balcanic de miniștri ai energiei – Thodoris Skylakakis din Grecia, Vladimir Malinov din Bulgaria și Sebastian Burduja din România – privind o taxă extraordinară pe profiturile excepționale ale producătorilor și comercianților de energie electrică, ale cărei venituri fiscale rezultate ar urma să fie redistribuite pentru a reduce povara costurilor energiei asupra consumatorilor, a fost în mare măsură trecută cu vederea de omologii lor europeni”, potrivit sursei citate.

Miniștrii Energiei au rămas concentrați pe principalele probleme ale reuniunii: infrastructura energetică deteriorată a Ucrainei, strategiile de sprijin pentru țara în dificultate, precum și riscul unei dependențe sporite de gazul rusesc.

Deși decidenții au discutat despre măsurile potențiale de îmbunătățire a capacităților de interconectare din Balcani și au schițat măsuri pe termen scurt și lung pentru îmbunătățirea fluxului transfrontalier de energie electrică, aceștia nu au reușit să discute despre acțiuni sau angajamente concrete, printre care era și taxa extraordinară propusă, ca măsură imediată, asupra profiturilor excepționale ale producătorilor. Potrivit lui Skylakakis, ministrul grec al energiei, modernizarea interconexiunilor reprezintă o soluție pe termen lung care necesită între șase și opt ani.

Amintim că, într-o scrisoare semnată de cei trei miniștri, se cerea Comisiei Europene, printre altele,  instituirea unei taxe asupra producătorilor inframarginali de energie (deci inclusiv cărbune și regenerabile) și asupra veniturilor traderillor. Este adevărat însă că România încă are un astfel de sistem de impozitare, instituit în criza energetică și care nu a fost încă ridicat. Potrivit acestuia, veniturile obțiinute de producătorii de energie electrică (mai puțin cei care dau în funcțiune noi capacități) din prețuri de peste 400 de lei/MWh sunt impozitate 100%, iar câștigul traderilor este impozitat în procent de 98%.

Puteți citi mai departe ce a spus ministrul român, Sebastian Burduja:

Burduja a propus o monitorizare strictă din partea CE a capacităţii fluxurilor de energie transfrontaliere în ţările de tranzit

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...