În contextul discuțiilor privind revizuirea Directivei privind practicile comerciale neloiale în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar ce s-au purtat ieri în cadrul Consiliului Agricultură și Pescuit desfășurat la Bruxelles, ministrul Agriculturii Florin Barbu a propus în limitarea mărcilor proprii ale retailerilor la maximum 20% din volumul realizat, potrivit unui comunicat al Ministerului de resort.
De asemenea, aflat în prezența comisarului european pentru Agricultură și Alimentație și a miniștrilor din statele UE, ministrul român a mai propus stabilirea unui adaos comercial similar sau identic pentru aceeași gamă de produse, eliminarea refacturării remizelor și a rabaturilor abuzive și reglementarea clară a discounturilor pentru a preveni vânzarea sub costul de producție.
„Introducerea acestor măsuri este esențială pentru echilibrarea pieței și facilitarea accesului producătorilor și fermierilor noștri la rafturile marilor rețele comerciale”, a declarat Florin Barbu.
Ministrul a explicat faptul că, deși aplicarea Directivei 633/2019 a îmbunătățit relațiile contractuale, încă există practici care afectează veniturile fermierilor, precum refacturarea, rabaturile și remizele impuse, dar și limitarea accesului la raft și extinderea excesivă a mărcilor proprii ale marilor rețele comerciale.
În acest context, oficialul MADR a evidențiat necesitatea instituirii unor instrumente suplimentare pentru o distribuție echitabilă a valorii adăugate pe lanțul agroalimentar, cu respectarea regulilor pieței unice și a principiului proporționalității.
Menționăm că în retailul alimentar din România există mai mulți jucători al căror model de business constă în comercializarea cu preponderență sub branduri proprii. Este vorba în special de discounteri precum Lidl sau Penny.
Totodată, ministrul Barbu a semnalat situația dificilă a sectorului cărnii de porc la nivel național și european, afectat de scăderi semnficative ale prețurilor la carcase și porci vii, începând din octombrie 2025. Cauzele principale sunt reprezentate de taxele impuse de China asupra importurilor din UE, restricțiile la export generate de Pesta Porcină Africană și nerecunoașterea regionalizării de către țările terțe importatoare.
În contextul costurilor ridicate de producție și al pierderilor financiare majore pentru fermieri, România a solicitat Comisiei Europene acordarea unor ajutoare excepționale pentru sprijinirea sectorului suin, conform prevederilor europene privind intervenția în caz de perturbări ale pieței.
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2026/02/supermarket-cumparaturi-456787654-747x420.jpg)