Ministrul Agriculturii despre efectele acordului voluntar la lapte: Prețul litrului la poarta fermei a ajuns la 1,5 lei. Este sub costuri, spun fermierii

03 07. 2023
VACA LAPTE MUNTE 864

Crescătorii de vaci pentru lapte produc litrul cu 2 lei și îl vând, în medie cu 1,5 lei, a declarat Mircea Dumitru, președintele  al Asociației Crescătorilor de Vaci ”Bălțată Românească” Tip Simmental (ACVBR – SIM) și fermier din Brașov în cadrul Congresul Fermierilor.

Potrivit acestuia, acordul voluntar dintre marii retaileri și procesatori, în vigoare de la 1 mai, a dus la noi presiuni asupra fermierilor care au fost nevoiți să reducă din preț. Fermierul se teme, de asemenea, că și noua legiaslație privind plafonarea adaosurilor comerciale va avea același efect.

„Când s-a încercat acordul cu 20% fermierii a fost afectați și acum tot fermierul va suporta. Se fac presiuni să se scadă prețul. Procesatorul spune ( fermierilor n.red) că de mâine nu mai pot să îți dau prețul stabilit pentru că retailerul îmi dă mai puțin”, a exemplificat fermierul.

În replică, ministrul Agriculturii Florin Barbu a explicat că fermierii nu vor fi afectați întrucât procesatorii vor fi tentați să cumpere mai scump pentru a putea vinde , la rîndul lor, la un preț mai mare.

„Știm foarte bine. Litrul de lapte ( la poarta fermei n.red) este 1,5 lei. Prețul la raft este de 8,9, 10 lei. Pe tot lanțul, adaosul comercial este de 700%. Aceste analize le-am avut când am luat deciza de a da ordonanța privind temperarea prețurilor la alimente de baza. Ne-am dat seama că plafonarea adaosului comercial este obligatorie. Nu există pericolul de a scădea prețul la producători pentru că producătorii și fermierii nu sunt incluși în acest lanț.  Dacă cineva – un porcesator sau un retailer- vrea să vândă la un preț mai mare cu un adaos fix, automat trebuie să ceară în procesare unde laptele materie primă reprezintă 60-70% din cost, un preț mai mare la materia primă. Ordonanța va aduce o creștere a prețului materiei prime la fermieri”, a declarat ministrul.

Potrivit acestuia, odată cu intrarea în vigoare a legislației, vor fi controale ANAF.

„Anaf va verifica în ce măsură cheltuielile integrate în costul de producție sunt cele din fișa de cost stabilită în baza în legii contabilității și a Ordinului 1847/201 prin care procesatorii și retailerii nu pot introduce în fișa de cost alte cheltuieli indirecte decât cele introduse prin legea contabilității. ( În fița de cost n.red) nu pot fi introduse contracte de audit sau de consultanță. Sunt convins că prețurile produselor de bază vor scădea de la 1 august”.

Potrivit OUG, nerespectarea adaosurilor maximale constituie contravenție și se sancționează cu cu amendă de la 100.000 lei la 2.000.000 lei, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune.

Instituția cu atribuții de a verifica și constata contravențiile în sfera comercială, precum și aplicarea sancțiunilor este Autotitatea Națională de Administrare Fiscală, prin organele de control abilitate ale structurilor subordonate și de către Consiliul Concurenței, după caz.

Citește și