Ministrul Agriculturii Florin Barbu îi asigură pe crescătorii de bovine că introducerea unui cuantum minim pentru Intervenția PD-27 nu va duce automat la rereducerea plăților

04 02. 2026
Florin Barbu

Afirmaţia ministrului vine să clarifice unele informaţii apărute recent în spaţiul public referitoare la o presupusă reducere a sprijinului acordat fermierilor prin intervenţia PD-27 – Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti, începând cu anul 2026.

În acest sens, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea de Management pentru PNDR şi Planul Strategic PAC 2023-2027, subliniază, într-un comunicat transmis miercuri către Agerpres, că nu se pune problema unei reduceri automate a sprijinului acordat fermierilor care accesează această intervenţie.

Potrivit sursei citate, este important de precizat diferenţa dintre cuantumul planificat şi cuantumul minim al sprijinului. Astfel, cuantumul planificat reprezintă valoarea orientativă a plăţii, stabilită pe baza costurilor suplimentare şi a pierderilor de venit suportate de fermieri pentru respectarea cerinţelor intervenţiei, iar această valoare nu a fost modificată.

Cuantumul minim este o prevedere de siguranţă bugetară, permisă de regulamentele europene, care poate fi utilizată doar în situaţia în care nivelul de accesare al intervenţiei depăşeşte estimările iniţiale, fiind necesară respectarea plafonului financiar alocat.

MADR subliniază că pentru anul de campanie 2025 intervenţia PD-27 nu a prevăzut un cuantum minim, iar introducerea acestuia începând cu anul de campanie 2026 nu produce efecte pentru campaniile anterioare şi nu afectează plăţile aferente anului 2025.

„Intervenţia PD-27 rămâne un sprijin important pentru fermierii care respectă cerinţele de bunăstare a animalelor şi contribuie la utilizarea durabilă a pajiştilor. Introducerea unui cuantum minim începând cu anul 2026 nu înseamnă o reducere automată a plăţilor, ci un mecanism de siguranţă bugetară, aplicabil doar dacă situaţia o va impune, în cazul supra accesării ecoschemei, în conformitate cu regulamentele europene”, a declarat Florin Barbu, citat în comunicat.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale dă asigurări că intervenţia PD-27 este implementată cu „respectarea principiilor de transparenţă, predictibilitate şi conformitate cu legislaţia europeană, cu precizarea că orice decizie va fi comunicată public, clar şi din timp”.