Ministrul Agriculturii Florin Barbu vrea dezvoltarea unui program de încălzire a serelor. Anunță că va cere alocarea de bani din Fondul de Mediu pentru prima butelie și centrală cu GPL

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, solicită sprijin pentru introducerea unui program pentru încălzirea serelor, respectiv prima butelie şi centrală cu GPL, iar acciza la gazul utilizat în încălzirea serelor şi solariilor să fie suportată de statul român.
AGERPRES - mar, 04 feb. 2025, 19:38
Ministrul Agriculturii Florin Barbu vrea dezvoltarea unui program de încălzire a serelor. Anunță că va cere alocarea de bani din Fondul de Mediu pentru prima butelie și centrală cu GPL

„O să am o discuţie cu ministrul Mediului, cu domnul Fechet (Mircea Fechet n.r), astfel încât să alocăm din Fondul de Mediu pentru toate solariile din România un program reprezentând prima butelie şi centrală cu GPL pentru încălzirea serelor. De aceea vă mai cer încă o dată sprijin, ca şi acciza la gazul utilizat în încălzirea serelor şi solariilor, aşa cum facem şi la motorina folosită în vegetal, dar şi în sistemul de irigaţii, ca această acciză să fie suportată de către statul român”, a declarat, marţi, ministrul Agriculturii, Florin Barbu, în comisiile de specialitate din Parlament, relatează Agerpres.

Ministrul a făcut aceste precizări după ce a fost informat că Legea „Prima seră” este în sertar la Camera Deputaţilor şi urmează să fie dezbătută, amendată şi probabil aprobată, dar i-a fost solicitat sprijin pentru a prinde în semestrul doi al acestui an o sumă în buget, la rectificare, pentru acest program, în aşa fel încât să nu se rostogolească pe bugetul anului 2026.

„Aş vrea la dezbaterea proiectului în Comisia de agricultură din Camera Deputaţilor să stabilim şi plafonul direct, prin lege, al sumelor pe care le alocăm pentru acest program. Sunt de acord cu investiţii în sere, în România, dar la fel, direct prin lege, aş dori foarte mult ca aceste sere să fie dotate cu echipamente de încălzire, cu tot ce trebuie pentru a produce tot timpul anului. Vreau să vă anunţ că am finalizat cele 1.700 de sere cu sisteme de încălzire pe care le-am scos în bazinul legumicol la instalarea tinerilor fermieri, dar trebuie să continuăm cu acest program. Sunt de acord cu acest program („Prima seră” n.r.), de aceea, atunci când se va dezbate proiectul, vreau să particip şi eu ca să putem creiona ghidul când îl lansăm, cu tot ceea ce trebuie, astfel încât să producem în extra-sezon aceste legume”, a transmis Florin Barbu.

Acesta a precizat că este un pachet dedicat legumiculturii, pentru ca fermierii să aibă eficienţă economică şi pentru a avea legume în extra sezon.

„Pentru a avea legume în extra sezon trebuie să ne batem cu alte state unde temperaturile şi clima au alte condiţii. De aceea sunt de acord şi voi fi prezent în comisie şi împreună vom face acest buget pentru bazinul legumicol din România”, a adăugat ministrul Agriculturii.

Te-ar mai putea interesa și
Europa trebuie să accelereze reformele dacă vrea să facă faţă următoarelor crize, estimează FMI
Europa trebuie să accelereze reformele dacă vrea să facă faţă următoarelor crize, estimează FMI
Economia europeană a demonstrat o rezistenţă remarcabilă la şocul provocat de războiul din Orientul Mijlociu, dar continentul trebuie să îşi accelereze reformele dacă vrea să facă faţă......
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
UE va livra Ucrainei 500 de generatoare
Uniunea Europeană va livra Ucrainei 500 de generatoare, 200 de autobuze şi patru poduri de pontoane, au anunţat joi preşedinta ...
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Exporturile ruseşti de motorină s-au dublat după ce Trump a ridicat sancţiunile, însă SUA nu a primit nimic
Eforturile administraţiei de la Washington de a reduce preţurile la motorină au permis Rusiei să-şi dubleze exporturile ...
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal: Nu au fost efectuate percheziţii la sediul companiei; Gabriel Daraban a încetat activitatea
Oil Terminal precizează că nu au fost desfăşurate percheziţii la sediul societăţii în data de 12 noiembrie şi că ...