Ministrul chinez al Apărării a avertizat SUA că țara sa nu va ezita să intre într-un război împotriva oricărui stat care va apăra Taiwanul

Ministrul chinez al Apărărării și șeful Pentagonului au avut vineri o întâlnire în Singapore, pe un fond de diferende între cele două puteri rivale, mergând de la Taiwan şi până la războiul Rusiei în Ucraina, transmite AFP. relatează Agerpres.
AGERPRES - vin, 10 iun. 2022, 19:10
Ministrul chinez al Apărării a avertizat SUA că țara sa nu va ezita să intre într-un război împotriva oricărui stat care va apăra Taiwanul

Ministrul chinez Wei Fenghe şi şeful Pentagonului, Lloyd Austin, au discutat în marja forumului de securitate „Dialogul Shangri-la”, ce reuneşte până duminică responsabili militari de rang înalt, diplomaţi şi mari producători de armament.

China „nu ar ezita” să intre în război dacă Taiwanul şi-ar declara independenţa, a prevenit Wei Fenghe în cursul întâlnirii, dedicată în special acestui subiect de diferend profund între cele două ţări.

„Dacă cineva ar îndrăzni să separe Taiwanul de China, armata chineză nu ar ezita niciun moment să declanşeze un război, oricare ar fi preţul”, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării, Wu Qian, relatând afirmaţiile lui Wei Fenghe din timpul întâlnirii din Singapore.

Potrivit Ministerului Apărării, China, care consideră insula drept parte integrantă a teritoriului său, „ar strivi” orice tentativă de independenţă.

De partea cealaltă, Lloyd Austin i-a transmis omologului său că Beijingul ar trebui „să se abţină” de la orice nouă acţiune destabilizatoare în regiune.

Conform Pentagonului, Austin „a reafirmat importanţa păcii şi stabilităţii în strâmtoarea (Taiwan), o opoziţie la modificări unilaterale ale statu-quo-ului, şi a îndemnat (China) să se abţină de la orice nouă acţiune destabilizatoare faţă de Taiwan”.

Întâlnirea din Singapore a fost prima dintre cei doi miniştri, care mai purtaseră o discuţie telefonică în aprilie.

În ultimii ani, punctele de discordie s-au multiplicat între Washington şi Beijing: Marea Chinei de Sud, influenţa în creştere a Chinei în Asia-Pacific, războiul din Ucraina sau problema Taiwanului.

Sursa foto: REUTERS/Caroline Chia

Te-ar mai putea interesa și
Cosmin Ghiță a demisionat de la conducerea Nuclearelectrica
Cosmin Ghiță a demisionat de la conducerea Nuclearelectrica
Cosmin Ghiță, care conduce Nuclearelectrica, operatorul centralei nucleare de la Cernavodă care este acum oprită, din 2017 încoace, și-a dat demisia înainte de terminarea mandatului....
269 de primării nu s-au înrolat în ghiseul.ro. Azi a fost ultima zi. Sancţiunile pe care le riscă: li se taie o parte din bani
269 de primării nu s-au înrolat în ghiseul.ro. Azi a fost ultima zi. Sancţiunile pe care le riscă: li se taie o parte ...
Primăriile neînrolate până la termenul-limită, 25 august, riscă sistarea alimentării bugetelor locale atât cu cote ...
Comisia Europeană: Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul ultimei cereri de plată a României
Comisia Europeană: Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul ultimei cereri de plată a României
Legea privind integritatea va fi evaluată în cadrul celei de a șasea și ultima cerere de plată, care nu a fost încă ...
Directorul CIA, John Ratcliffe, se află la Moscova pentru discuţii
Directorul CIA, John Ratcliffe, se află la Moscova pentru discuţii
Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a Statelor Unite, John Ratcliffe, s-a deplasat în Rusia pentru a participa ...