Ministrul de Finanțe a anunțat că va introduce o evaluare per angajat în Ministerul de Finanțe

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a anunţat că va introduce începând de luni o evaluare per angajat, în Ministerul de Finanţe, astfel că fiecare angajat va completa un timesheet, pentru a ştii cu se ocupă, ce lucrează în cele opt ore în care vine la lucru, ce lucrează săptămânal. El a arătat că în evaluarea clasică, practic nu era nicio diferenţiere, pentru că toţi luau scorul maxim, scrie News.ro.
News.ro - lun, 28 iul. 2025, 08:29
Ministrul de Finanțe a anunțat că va introduce o evaluare per angajat în Ministerul de Finanțe

„Noi vom introduce începând de mâine o evaluare per angajat, în Ministerul de Finanţe. Fiecare angajat al Ministerului de Finanţe va completa un timesheet şi vom şti exact ce face fiecare angajat în fiecare. Cu ce se ocupă, ce lucrează în cele opt ore în care vine la lucru, ce lucrează săptămânal, tocmai pentru a avea un instrument corect de evaluare şi pentru a putea norma munca şi pentru a putea avea o evaluare corectă a muncii fiecărui departament şi fiecărui funcţionar în parte”, a anunţat ministrul Alexandru Nazare, la Digi24.

El a precizat că a semnat ordinul tocmai pentru a avea nişte criterii foarte obiective pentru evaluarea, pentru că, altfel, toţi iau foarte bine, toţi sunt foarte buni, toţi sunt gradaţi maxim.

„Sunt şi oameni foarte buni, dar nu pot fi toţi buni. În evaluarea clasică, practic nu era nicio diferenţiere, toţi luau scorul maxim. Deci acea evaluare nu e un criteriu obiectiv. Ce am făcut noi, ordinul pe care l-am semnat în săptămâna trecută prevede un grafic în care fiecare funcţionar completează, la sfârşitul zilei, dar prezintă săptămânal, în fiecare zi, activităţile şi timpul pe care l-a petrecut pentru diverse taskuri. E foarte important de văzut cât timp a petrecut, pe ce activitate, tocmai ca să putem să avem o imagine şi în vederea viitoarei reorganizări. Cum funcţionează departamentele, ce face fiecare departament în parte, cât de eficient e, unde trebuie intervenit”, a completat ministrul.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Autobuzul înlocuiește iar trenul spre Aeroportul Otopeni în perioada 26 – 29 mai
Linia de autobuz 780 va funcționa în perioada 26 - 29 mai 2026, între orele 09:30-16:00, asigurând legătura între Gara Basarab/ Gara de Nord și Aeroportul Internațional „Henri Coandă”,......
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Polonia va primi primele trei avioane de vânătoare americane F-35 pentru a înlocui MiG-urile sovietice
Ministrul apărării polonez, Wiladyslaw Kosiniak-Kamysz, a anunţat vineri că primele trei avioane de vânătoare americane ...
UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrăşăminte timp de un an
UE a suspendat tarifele vamale la anumite îngrăşăminte timp de un an
Consiliul Uniunii Europene a decis vineri să suspende, timp un an, tarifele vamale pentru principalele îngrăşăminte ...
Cel mai bogat ucrainean ajunge la 300 MW instalați în regenerabile în România. Parcul fotovoltaic de 126 MW de lângă București a primit licența
Cel mai bogat ucrainean ajunge la 300 MW instalați în regenerabile în România. Parcul fotovoltaic de 126 MW de lângă ...
DRI, divizia UE de energie regenerabilă a DTEK, a primit licența de exploatare comercială pentru parcul fotovoltaic Văcărești ...