Ministrul Economiei a solicitat conducerii Minvest Deva un raport privind modul de lichidare a datoriilor la stat şi un plan de reorganizare

Economica.net
14 11. 2017
explorare_zacamant_minerit_aur_71512300

‘Cer Departamentului pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, aflat în subordinea ministerului, să se implice în reorganizarea CNCAF (Compania Naţională a Cuprului, Aurului şi Fierului Minvest Deva – n. r.), astfel încât activitatea minieră să fie lansată, mai ales că există perimetre unde avem licenţe active şi până în anul 2020’, a spus ministrul.

Gheorghe Şimon s-a întâlnit luni cu conducerile companiilor Minvest Deva şi Minvest Roşia Montană.

‘Ministrul Şimon şi conducerea Companiei Naţionale a Cuprului, Aurului şi Fierului (CNCAF) Minvest Deva au discutat chestiuni legate de finanţarea activităţilor de închidere şi ecologizare a minelor, precum şi soluţii de relansare a activităţii de exploatare. În prezent, CNCAF, aflată în administrare specială, depinde de finanţarea Conversmin, iar activitatea societăţii se axează majoritar pe închiderea, conservarea şi ecologizarea minelor şi, în mică parte, pe exploatarea materiilor prime pentru construcţii (nisip cuarţifer, piatră). Minvest Deva îşi propune exploatarea produselor reziduale din iazurile de decantare şi dezvoltarea exploatării nisipurilor cuarţifere. Compania caută soluţii de valorificare a activelor imobiliare deţinute, pentru stingerea datoriilor către ANAF, cel mai mare creditor al CNCAF’, se menţionează în comunicat.

La discuţiile de la Ministerul Economiei au participat consilieri şi experţi din aparatul de specialitate al ministerului şi reprezentanţi ai DPAPS.

Ministrul va continua luna aceasta seria de întâlniri cu reprezentanţii companiilor din portofoliul ministerului, pentru prezentarea şi evaluarea situaţiei actuale a acestora.