Ministrul Economiei: Certificatele de situaţie de urgenţă vor fi eliberate online şi fără costuri

Certificatele de situaţie de urgenţă pentru firmele care au activitatea afectată de criza coronavirusului vor fi emise online şi fără costuri, a scris vineri, pe Facebook, ministrul Economiei, Virgil Popescu, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 20 mart. 2020, 10:39
Ministrul Economiei: Certificatele de situaţie de urgenţă vor fi eliberate online şi fără costuri

„Nu vor exista costuri pentru emiterea acestui document. Va fi eliberat online. Important! Certificatele vor fi emise pentru firmele care au activitatea afectată de criza coronavirusului, aşa cum este specificat în Decretul prezidenţial! Atenţie! Vorbim de certificat de stare de urgenţă, nu de certificatul de forţă majoră, care este un alt document eliberat de Camera de Comerţ şi Industrie a României!”, se arată în postarea ministrului Economiei.

De asemenea, ministrul a precizat joi, tot pe Facebook, că acest tip de document emis de Ministerul Economiei va fi necesar companiilor începând din luna aprilie 2020, deoarece starea de urgenţă a fost decretată în luna martie.

„Foarte important de ştiut: certificatul stării de urgenţă va fi necesar începând cu luna aprilie 2020, întrucât starea de urgenţă a fost decretată în luna martie. Da, facem tot ce este posibil să ne adaptăm provocărilor pe care ni le aduce această criză, pentru că economia trebuie să meargă înainte”, a notat Virgil Popescu.

Ministrul Economiei a arătat că ordinul prin care se stabilesc detaliile de obţinere a certificatului de situaţie de urgenţă este aproape de finalizare, iar documentul va putea fi obţinut online.

„Pentru că am primit numeroase întrebări pe tema certificatului de urgenţă, vreau să vă anunţ că suntem aproape de a finaliza ordinul prin care stabilim detaliile prin care se poate obţine acest document. Ne dorim ca procedura să fie simplificată şi să poată fi obţinut online, în mod transparent şi eficient”, a scris Virgil Popescu.

Companiile afectate de criza economică pot solicita certificatul de situaţie de urgenţă de la Ministerul Economiei, iar pe baza documentului Guvernul s-a angajat să suporte indemnizaţia pentru angajaţii trimişi în şomaj tehnic. De asemenea, companiile afectate de criza economică pot primi, pe baza certificatului de situaţie de urgenţă, scutiri de la plata utilităţilor sau a chiriei.

Te-ar mai putea interesa și
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, în urma discuțiilor cu statele din zona Golfului
N-a durat decât o zi. Trump renunță la ideea de a introduce o taxă pentru traversarea Strâmtorii Ormuz și vine cu alta, ...
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi, pe reţeaua sa Truth Social, că renunţă la ideea, făcută publică luni, de a taxa cu 20% din valoarea încărcăturii toate navele care......
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de marți. Rulajul a sărit de 213 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în scădere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la ...
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Uber este foarte aproape de a prelua platforma de livrări Delivery Hero – surse Bloomberg
Firma americană Uber Technologies este în negocieri avansate pentru a achiziţiona platforma de livrări Delivery Hero, ...
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă din PNRR
Lia Olguţa Vasilescu: Prin aplicarea noii legi a salarizării, statul român va pierde dublu anual faţă de cât câştigă ...
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu (PSD), fost ministru al Muncii, susţine că prin aplicarea noii legi ...