Ministrul Economiei: RADET ar putea intra în faliment luni. Primăria trebuie să fie pregătită

Economica.net
06 11. 2019
avarie_radet_11136300

„Mâine vom avea o întâlnire pe această temă şi eu vrea ca Primăria să fie foarte conştientă că s-ar putea ca luni să fie declarat falimentul RADET. Elcen este pregătită să livreze energie termică, însă trebuie ca Primăria să fie pregătită, să găsim soluţia cine să cumpere acel agent termic, Primăria direct… Primăria să se asigure că toate subvenţia către Elcen este plătită”, a spus ministrul.

El s-a arătat optimist că se va găsi o soluţie.

„Sper să nu se ajungă la falimentul RADET, însă Primăria trebuie să fie pregătită şi pentru această eventualitate”, a adăugat Popescu.

Recent, Oficialii Regiei de Distribuție a Energiei Termice (RADET) București, societatea care asigură alimentarea cu energie termică a peste jumătate de milion de locuințe și câteva mii de instituții, au ales să nu mai publice, pe site, o informație operațională care indica, în fiecare zi, cât de precară este situația termoficării din Buurești.

Mai precis, la rubrica „Starea sistemului” RADET publica de multă vreme mai multe informații actualizate la zi, despre temperatura agentului termic, pe tur și retur, numărul de imobile alimentate/oprite și debitul de apă de adaos.

Această ultimă informație a fost scoasă de pe pagina RADET. Debitul de apă de adaos reprezintă de fapt pierderile din rețeaua de termoficare a orașului.

Ele au ajuns, iarna trecută, la 2.000 de tone pe oră ( două milioane de litri de apă pe oră), apă care se scurge din conductele vechi ale RADET în pământ. Acest parametru s-a degradat foarte repede, în condițiile în care, în 2016, debitul era de doar 1.200 de tone.