Ministrul Economiei se va întâlni miercuri cu administratorii și sindicatele de la Oltchim

Ministrul Economiei, Andrei Gerea, se va întâlni miercuri cu administratorii și sindicatele din cadrul Oltchim, în cadrul unui calendar de întruniri esențiale pentru privatizarea combinatului, se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Economica.net - lun, 21 oct. 2013, 19:18
Ministrul Economiei se va întâlni miercuri cu administratorii și sindicatele de la Oltchim

‘Ministrul Economiei, Andrei Dominic Gerea, s-a întâlnit astăzi, 21 octombrie, cu managementul combinatului Oltchim și divizia petrochimică Bradu. La întâlnire au participat și administratorii judiciari și administratorul special ai companiei aflate în insolvență. În cadrul discuțiilor, ministrul Economiei a fost informat cu privire la situația economică și financiară cumulată până în luna septembrie și a analizat, împreună cu partenerii de dialog, probleme legate de finanțarea companiei’, potrivit comunicatului.

Reprezentanții ministerului au adăugat că, în perioada următoare, se va stabili un calendar de întâlniri esențiale pentru stadiul procedural cu o serie de actori din piață, interesați în participarea la redresarea economică și atragerea de investiții la Oltchim.

‘Prima întâlnire din acest calendar va avea loc săptămâna acesta, miercuri, și vor participa președintele Consiliului Județean Vâlcea, Ion Calea, managementul societății, președintele Sindicatului Liber Oltchim, reprezentanții salariaților, precum și administratorii judiciari și administratorul special. S-au discutat, de asemenea, și aspecte legate de investitorii interesați să achiziționeze Oltchim, în ansamblul Vâlcea — Pitești, ministrul Gerea solicitând intensificarea, prin intermediul Departamentului de Comerț Exterior și Relații Internaționale din cadrul ministerului, a demersurilor privind identificarea de potențiali investitori, inițiate în luna septembrie’, se mai arată în comunicat.

La data de 8 octombrie, în ultima sa conferință de presă ca ministru al Economiei, Varujan Vosganian anunța că există câteva companii importante, din spațiul ex-sovietic, din Turcia, din Israel și din România, cu care vor începe negocierile pentru privatizarea Oltchim.

Oltchim este cel mai mare agent economic din Vâlcea. În prezent, la Oltchim lucrează 2.300 de salariați, dintre care 2.100 la Râmnicu Vâlcea și 200 la Pitești.

Combinatul vâlcean se află din luna ianuarie în procedură de insolvență, a trecut printr-un proces de restructurare, în urma căruia au fost disponibilizați 1.000 de salariați.

Oltchim este propus pentru privatizare în această toamnă, stabilindu-se o formulă prin care să fie înființat un Oltchim II degrevat de datorii.

Te-ar mai putea interesa și
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Alertă pentru cultura porumbului. Seceta patologica va afecta suprafețele neirigate
Conținutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 centimetri în cultura de porumb neirigat se va situa în următoarele zile în limite scăzute și deosebit de scăzute (secetă pedologică......
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat în largul Ciprului de Nord. Cel puțin o persoană a murit
Un feribot cu aproximativ 270 de persoane la bord s-a scufundat duminică în largul Ciprului de Nord.
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 de euro
Premieră în România. Prima licitație de tauri de reproducție Limousine şi Charolaise. Prețurile pornesc de la 4.000 ...
Prima licitaţie din România dedicată taurilor de reproducţie din rasele Limousine şi Charolaise va avea loc pe data ...
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Turcii de la AC&CO, unul dintre cei mai mari producători de textile din Europa, mai aduc 1 milion de euro în România
Retailerul de fashion pentru bărbați AC&CO, originar din Turcia și prezent în mai multe centre comerciale din București ...