Ministrul Economiei și Turismului, Bogdan Ivan, spune că lucrează la simplificarea obținerii vizelor de turism

Autoritățile române pregătesc facilități legate de vizele de turist pentru străinii care doresc să viziteze România, iar la nivel diplomatic s-au purtat discuții pentru acorduri comerciale în materie de turism cu câteva state extrem de importante din Uniunea Europeană și din afara ei, a declarat, joi, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, citat de Agerpres.
AGERPRES - J, 20 feb. 2025, 12:00
Ministrul Economiei și Turismului, Bogdan Ivan, spune că lucrează la simplificarea obținerii vizelor de turism

Prezent la deschiderea Târgului de Turism al României, ediția de primăvară, Bogdan Ivan a afirmat că a demarat un proces de simplificare a relației stat-operatori din turism, fiind pregătită o aplicație pentru a se vedea care este profilul turistului din România și a se veni cu campanii targetate.

„Am trei idei scurte, precise și clare pe care vreau să le subliniez în această dimineață. Unu, simplificare în relația statului cu tot ceea ce înseamnă operatori din turism. Aici știm cu toții că încă se fac raportări cu foaia și cu pixul, de multe ori și în Excel. Folosim expertiza din digitalizare după ce am făcut acest nou minister, împreună cu colegii noștri, tocmai pentru a aduce o simplificare a tuturor acestor procese birocratice. Deja avem o aplicație pe care am pregătit-o și acum o calibrăm în raport cu toți operatorii turistici din România. Lucrăm în grupurile de lucru la nivel tehnic ca să fie operabilă această aplicație, care va fi gratuită pentru toți operatorii, și, odată cu ea, vor putea doar să scaneze buletinul sau celelalte documente, fără să fie nevoie să mai facă vechile copii la xeroxuri și să facă Excel-uri ca să transmită raportările, ca să vedem care e profilul turistului din România, atât al celui român, cât și al celui care vine din afara țării în România. Atunci vom putea să facem următorul lucru: să venim cu campanii targetate, să știm foarte clar cum ne adresăm în afara țării și în țară’, a afirmat Bogdan Ivan.

O altă direcție unde s-au semnalat probleme este cea a acordării vizelor de turist pentru cei care doresc să viziteze România, iar aici se lucrează la simplificarea acestei proceduri.

„La nivel diplomatic, deja am purtat discuții pentru acorduri comerciale în materie de turism cu câteva state extrem de importante din Europa și în afara Uniunii Europene. Pregătim inclusiv facilități legate de vizele de turist pentru a ajunge în România, să simplificăm toate acele proceduri foarte laborioase. Mi s-au adus la cunoștință de către marii operatori din turism că avem probleme acolo și deja lucrăm în grupurile de lucru pentru a le simplifica”, a susținut acesta.

Bogdan Ivan a dat asigurări că deciziile pe care ministerul le va lua cu privire la segmentul turistic vor fi doar în acord cu operatorii din sector.

„Orice decizie pe care o luăm referitor la segmentul turistic, o facem exclusiv în consultare cu zona privată. Deja am purtat foarte multe discuții cu asociațiile patronale din acest sector și ce am făcut în ultimele trei săptămâni, pentru că sunt de o lună și ceva în această nouă configurație, împreună cu colegii mei, am scos din sertar acele proiecte de lege, de simplificare propuse de către dumneavoastră, care datează și de câțiva ani și sunt în sertare. Le-am reactualizat și urmează în perioada următoare să intre pe fluxul de avizare și chiar să le schimbăm. Lucruri simple, care au impact mare”, a subliniat șeful MEDAT.

De asemenea, se lucrează la flexibilizarea conceptului de management al destinației, pentru a se înființa OMD-ul național, care să permită realizarea unei campanii targetate în țară și în străinătate pentru atragerea de turiști.

„Am reușit împreună cu colegii mei și am cerut celor de la Comisia Europeană să facem o schimbare în PNRR, tocmai pentru a flexibiliza acel concept de organizație de management al destinației, să avem una națională prin care putem să facem și acel clip, să facem campanie targetată în țară și în afara țării, și, doi, să dăm oportunitatea fiecărui județ din România sau regiune de a se asocia și de a-și face propriul său brand, care să fie parte din brandul turistic al României”, a arătat Ivan.

Târgul de Turism al României, ediția de primăvară 2025, a debutat joi, la Romexpo și a ajuns la cea de-a 51-a ediție.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
Sesiune extraordinară pentru PNRR şi TVA redusă la locuinţe, la Senat. Termenul pentru aplicarea cotei de 9% ar putea fi prelungit
Sesiune extraordinară pentru PNRR şi TVA redusă la locuinţe, la Senat. Termenul pentru aplicarea cotei de 9% ar putea ...
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, a convocat Biroul permanent şi Comitetul liderilor pentru miercuri, în vederea declanşării procedurii de convocare a sesiunii extraordinare în perioada......
Scandal cu Barbut în Franţa – Ministrul tranziţiei ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce două pesticide
Scandal cu Barbut în Franţa – Ministrul tranziţiei ecologice demisionează după aprobarea legii care reintroduce ...
Ministrul francez al tranziţiei ecologice, Monique Barbut, i-a prezentat miercuri demisia sa preşedintelui Emmanuel Macron, ...
Auchan reia expansiunea pe formatul de hipermarket. Deschide în București, în locul Carrefour, și angajează 160 de persoane
Auchan reia expansiunea pe formatul de hipermarket. Deschide în București, în locul Carrefour, și angajează 160 de persoane
Auchan România, unul dintre cei mai importanți retaileri de pe piața locală, recrutează 160 de persoane pentru două ...
Marea Britanie – Noul premier promite că ieftineşte preţul biletelor de autobuz
Marea Britanie – Noul premier promite că ieftineşte preţul biletelor de autobuz
Noul prim-ministru al Marii Britanii, Andy Burnham, a promis miercuri că va reduce preţul biletelor de autobuz cu până ...