Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: Au avut loc aproximativ 200.000 de deconectări de furnizare a energiei electrice. Până acum au fost reconectate 86.000

Aproximativ 200.000 de locuinţe au fost deconectate de la reţeaua de furnizare a energiei electrice, iar până la ora actuală au fost reconectate 86.000, a declarat, miercuri, la finalul şedinţei Comandamentului Energetic, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, transmite Agerpres.
AGERPRES - mie, 18 feb. 2026, 19:31
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: Au avut loc aproximativ 200.000 de deconectări de furnizare a energiei electrice. Până acum au fost reconectate 86.000

„Au avut loc aproximativ 200.000 de deconectări de furnizare a energiei electrice. Între timp, colegii mei s-au mobilizat din tot Sistemul Energetic Naţional şi le mulţumesc pe această cale. Cu 322 de echipe, 1.000 de electricieni care acum sunt în teren, generatoare, aproape 300 de vehicule 4×4, autospeciale, excavatoare, şenilate prin care au intervenit în cele mai grele zone.

În total, din cele 200.000 de locuinţe care au fost afectate, până acum au fost reconectate 86.000. Mai rămâne să fie reconectate alte 114.000. Sunt 266 de localităţi afectate. Faptul că, până la această oră, s-au mobilizat exemplar toţi oamenii din teren reprezintă efectul unei mobilizări făcute încă de ieri, când a avut loc un alt Comandament pentru situaţii de urgenţă, pentru a anticipa şi pentru a ne pregăti pentru noaptea care a trecut. A fost condus de colegul meu, domnul secretar de stat Graţian Niţulescu şi mulţumesc”, a spus Ivan.

Acesta a menţionat, totodată, că Sistemul Energetic Naţional este echilibrat, iar depozitele de gaze sunt pline în proporţie de 40%, peste media Uniunii Europene.

„Din punct de vedere al Sistemului Energetic, suntem într-o formă echilibrată. Avem un consum mediu de circa 7.400 de megawaţi. Am ajuns în forma în care să producem mai mult decât consumăm astăzi şi am avut şi un excedent datorită producţiei foarte bune pe hidro şi pe eolian. Am ajuns să exportăm aproximativ 440 de megawaţi. În total, comparativ cu anul trecut, suntem pe o producţie medie mai mare cu 11% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut şi cu un consum mai mare cu circa 6%. Din punct de vedere al depozitelor de gaze, România are astăzi umplute depozitele de gaze aproximativ 40%.

Media Uniunii Europene este de circa 33%. Suntem cu 150 de milioane mc peste data de 17 februarie 2025. Deci, avem suficiente gaze, nu există o problemă pe această piaţă şi suntem pregătiţi să continuăm munca. Suntem cu arma la picior, cu mai bine de 1.000 de oameni, cu sute de utilaje mobilizaţi în teren, împreună cu preşedinţi de Consilii Judeţene, cu primarii din localităţi cu care lucrăm foarte bine. Ştim ce avem de făcut, suntem prezenţi la muncă zi şi noapte, în condiţii foarte grele, în condiţii de frig. Oamenii îşi fac treaba pentru a ne asigura că avem energia în fiecare casă din ţara noastră”, a subliniat ministrul de resort.

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dispus miercuri convocarea Comandamentului Energetic, la sediul Dispecerului Energetic Naţional, ca urmare a fenomenelor meteorologice din ultimele ore.

Te-ar mai putea interesa și
Poliţia internetului în România – Influencerii financiari, publicitatea online şi „grupurile de pe internet” intră sub lupa ASF pentru a preveni fraudele (strategie ASF 2026-2028)
Poliţia internetului în România – Influencerii financiari, publicitatea online şi „grupurile de pe internet” ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) va monitoriza publicitatea online, promovarea prin intermediul influencerilor financiari, reclamele plătite şi grupurile de discuţii specializate, în......
Anunţ de la PSD despre negocierile pentru noul Guvern
Anunţ de la PSD despre negocierile pentru noul Guvern
Consiliul Politic Naţional al PSD a adoptat, luni, la Sinaia, rezoluţia "Asumarea responsabilităţii guvernării de către ...
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Azi se redeschide circulația pe tronsonul Lugoj – Timișoara Est, modernizat de spaniolii de la FCC
Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Azi se redeschide circulația pe tronsonul Lugoj – Timișoara ...
Circulația feroviară se redeschide începând de astăzi, 31 august 2026, ora 16:50, pe tronsonul de cale ferată Lugoj ...
MetaWealth – finanţare de 19 milioane de euro pentru un proiect de stocare a energiei în baterii din judeţul Neamţ
MetaWealth – finanţare de 19 milioane de euro pentru un proiect de stocare a energiei în baterii din judeţul Neamţ
Platforma de investiţii MetaWealth a atras o finanţare de 19 milioane de euro destinată proiectului Dumbrava, de stocare ...