Ministrul Energiei: Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la gaze şi energie electrică

Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la energie şi gaze, dacă legea care permite acordarea acestor ajutoare va fi aprobată în Parlament în septembrie, a declarat joi ministrul Energiei, Virgil Popescu.
AGERPRES - J, 19 aug. 2021, 13:59
Ministrul Energiei: Consumatorii vulnerabili vor primi încă din această toamnă sprijin pentru plata facturilor la gaze şi energie electrică

„Vom devansa termenul de aplicare a Legii consumatorului vulnerabil, astfel încât sprijinul să fie acordat începând cu acest sezon rece, nu de anul viitor. Sper ca legea să fie aprobată în Parlament în prima parte a lunii septembrie, astfel încât să putem acorda aceste ajutoare din octombrie-noiembrie. (…) Vorbim de peste 400.000 de consumatori, asta înseamnă de gospodării”, a spus Popescu.

Banii vor veni de la bugetul de stat, în principal din dividendele acordate de companiile energetice, scrie Agerpres.

Ministrul a precizat că preţul mediu al energiei de la începutul anului până la 31 iulie a fost 64 de euro pe MWh pe piaţa spot a bursei OPCOM.

„Nu 100, nu 1.000 de lei, nu 200. Noi ne uităm la preţul mediu. Există şi vârfuri şi este evident că trebuie să urmărim acest aspect. Principala cauză a creşterii preţului este costul certificatului de CO2 nu doar în România, ci peste tot, acolo unde există energie pe cărbune preţul este foarte sus, 55 de euro costul unui certificat care se adaugă la costurile de producţie şi evident că toţi ceilalţi producători vor beneficia de acest preţ şi vor face profit”, a arătat Popescu.

El a sfătuit consumatorii să încheie noi contracte în piaţa liberă, unde preţurile sunt mai mici.

„Oameni buni, vă repet tuturor, mergeţi pe piaţa concurenţială, liberă, alegeţi cea mai bună ofertă, nu staţi în piaţa de serviciu universal, care este scumpă. Primul care este pe listă – şi mai sunt doi-trei la acelaşi nivel de preţ – este compania noastră, Hidroelectrica, faceţi contracte!”, a îndemnat ministrul.

Totodată, surse participante la discuţiile de joi de la Guvern au precizat, pentru AGERPRES, că autorităţile urmăresc o compensare suplimentară a facturilor la energie de care să beneficieze mai mulţi consumatori în această iarnă, pe lângă cei vulnerabili, iar, în prezent, se analizează modalitatea de încadrare legislativă a acestui ajutor.

O nouă discuţie pe tema facturilor la energie va avea loc săptămâna viitoare la Guvern.

Virgil Popescu a participat la o întâlnire, la Palatul Victoria, între premierul Florin Cîţu şi reprezentanţii ANRE, ai Transelectrica, ai bursei de energie OPCOM şi cei ai Consiliului Concurenţei.

Te-ar mai putea interesa și
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Test BMW iX3: Ingineria BMW în față cu Transfăgărășanul și realismul fantastic din Țara Făgărașului
Am pus la încercare primul SUV BMW electric din generația Neue Klasse, versiunea 50 xDrive de 469 CP, pe un traseu de aproape o mie de kilometri. Dincolo de cifrele demne de un campion al......
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra prețul benzinei
Ce a spus președinta Venezuelei despre cel mai mare acord petrolier din istoria mondială, încheiat recent. Impact asupra ...
Preşedinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a spus sâmbătă că acordul energetic cu SUA va rămâne în vigoare ...
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Întâlnire Trump, Putin, Zelenski. Cine a propus întrevederea
Directorul CIA, John Ratcliffe, a propus o întâlnire trilaterală între preşedintele Donald Trump, liderul rus Vladimir ...
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de la Bucureşti a pierdut în această săptămână peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), ...