Ministrul Energiei: Probabil vor fi restructurări la CEH, dar vor exista plăţi compensatorii

Economica.net
28 05. 2015
mintia_86911600

Întrebat, joi, într-o conferinţă de presă la Petroşani, dacă la CEH vor fi făcute restructurări de personal, ministrul Energiei a răspuns: „Probabil că se vor face restructurări”.

„Este un lucru acceptat de toată lumea, dar mai întâi va trebui să avem un plan aprobat. În cazul în care se vor face restructurări, vor exista plăţi compensatorii, aşa cum se face şi în celelalete domenii sau în cazul celorlalte companii. De exemplu, şi la Oltenia am aprobat săptămâna aceasta fonduri pentru cei disponibilizaţi”, a spus Andrei Gerea.

Pe de altă parte, CEH ar putea fi „iertat” de Comisia Europeană de amenda de 120 de milioane de euro pentru neachiziţionarea tuturor certificatelor de carbon necesare desfăşurării activităţii, a spus ministrul.

“Când ne-am dat seama că nu ne putem încadra, am contactat Comisia Europeană şi am primit un spijin real. Ne-am deplasat la Bruxelles şi discuţiile purtate au concluzionat un lucru: haideţi să ne facem treaba! Să rambursăm ajutorul de stat illegal, să achiziţionăm certificatele de CO2 şi în cursul lunii iunie să revenim cu dosarul în care să explicăm de ce s-a întârziat. Nu este vina companiei, este vina statului şi să putem să fim iertaţi de amendă”, a declarat ministrul Economiei.

Citeşte continuarea articolului, pe Mediafax.ro.