Ministrul Energiei: România este indiscutabil dedicată realizării proiectului BRUA

Economica.net
04 03. 2019
brua1_43625900

„BRUA este un proiect extrem de important pentru regiunea de Sud-Est a Europei, o regiune unde infrastructura de transport al gazelor naturale este în plină dezvoltare. Acest gazoduct va permite interconectarea cu sistemele de gaze ale ţărilor vecine şi astfel va crea o securitate energetică sporită în regiune. Prin BRUA creăm, de fapt, o adevărată piaţă energetică regională, care va contribui şi la întărirea pieţei unice europene. Cred că faptul că BRUA beneficiază de sprijinul declarat al Comisiei Europene ar trebui să ne aducă, pe noi, cele patru state implicate în dezvoltarea acestui proiect, la un ritm comun în finalizarea gazoductului atât de important pentru viitorul energetic european. România este indiscutabil dedicată realizării acestui proiect. Pe teritoriul României lucrările sunt în grafic, unele fiind realizate chiar mai devreme decât era estimat”, a spus ministrul Energiei, conform unui comunicat postat pe pagina de Facebook a ministerului.

Anton Anton a participat luni, la Bruxelles, la o întâlnire cu reprezentanţi ai Austriei, Bulgariei şi Ungariei pe tema evoluţiei lucrărilor gazoductului BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria). La eveniment a fost prezent, la invitaţia ministrului Anton, şi Dominique Ristori, director-general al DG Energy.

Întâlnirea a avut loc la iniţiativa ministrului Anton, în contextul derulării primului Consiliu Formal TTE – Energy în cadrul Preşedinţiei României a Consiliului Uniunii Europene.