Ministrul Energiei: Trebuie să rezolvăm de urgenţă problema scăderii rezervelor de ţiţei şi gaze

România trebuie să înceapă să rezolve chiar de mâine dimineaţă problema scăderii rezervelor de ţiţei şi gaze, întrucât proiectele petroliere necesită o perioadă lungă de timp pentru a fi dezvoltate, a declarat, miercuri, ministrul Energiei, Victor Grigorescu.
Economica.net - mie, 12 oct. 2016, 10:02
Ministrul Energiei: Trebuie să rezolvăm de urgenţă problema scăderii rezervelor de ţiţei şi gaze

El a participat la o conferinţă unde reprezentanţii ministerului de resort au făcut publice primele date preliminare care se vor regăsi în proiectul final al Strategiei Energetice a României 2016-2035.

„Ne-am uitat în primul rând la rezervele dovedite şi toate analizele arată că, la momentul actual, cu eforturile pe care le facem, ne îndreptăm către o scădere pe termen mediu şi lung a producţiei de resurse energetice, mă refer atât la ţiţei, cât şi la gaze. La prima vedere, cineva ar putea spune că acesta este un lucru rău şi că România va rămâne fără resurse, ceea ce înseamnă că noi am investit foarte puţin în explorare. Pentru că am făcut foarte puţină explorare, astfel încât să avem o imagine exactă, iar faptul că rezervele dovedite urmează un curs descrescător înseamnă că trebuie să ne concentrăm foarte mult pe zona asta”, a susţinut ministrul.

El a subliniat că scăderea producţiei indică şi deficitul tehnologic pe care îl înregistrează România la acest capitol.

„România trebuie să fie conştientă că există un proces continuu în anii care vin de a înlocui resursele existente cu altele, fie cu acelaşi tip de resurse, deschizând o nouă rundă pe partea de explorări de gaze şi petrol, fie cu alte resurse poate în 15-20 de ani. Dar acest lucru nu trebuie uitat, pentru că dacă îl uităm nu avem decât un singur final: producţia noastră pe termen lung scade. Acest lucru mai spune ceva, că avem un deficit tehnologic asupra căruia trebuie să ne concentrăm, pentru că va trebui să mărim gradul de recuperare în anumite rezervoare”, a arătat Grigorescu.

Ministrul a mai spus că această problemă trebuie rezolvată de urgenţă, având în vedere perioada lungă în care se poate dezvolta un proiect petrolier.

„Este un efort pe care trebuie să îl conştientizăm şi trebuie să ne apucăm mâine dimineaţă să rezolvăm această problemă, pentru că activitatea de explorare ia timp până când certificăm resursele, până când dezvoltăm, până când atragem surse de finanţare şi aşa mai departe”, a susţinut oficialul.

Rezervele dovedite de gaze ale României se vor epuiza în următorii 9 ani, iar cele de ţiţei în 12 ani, dacă nu vor fi făcute investiţii pentru noi descoperiri de hidrocarburi, arată datele Asociaţiei Române a Companiilor de Explorare şi Producţie Petrolieră (ROPEPCA), publicate la mijlocul lunii septembrie.

Pe de altă parte, în august, Sorin Gal, director în cadrul Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) declara pentru AGERPRES că, în prezent, companiile petroliere au în aşteptare proiecte de peste 100 de milioane de dolari, ca urmare a faptului că nu se înţeleg cu proprietarii terenurilor unde ar urma să desfăşoare lucrările de explorare şi producţie. În opinia sa, legislaţia din sectorul petrolier trebuie modificată cât mai repede, întrucât în acest moment prevederile legislative nu sunt suficient de clare pentru a rezolva situaţia.

Te-ar mai putea interesa și
Ce îi cere Ursula von der Leyen noului lider al Ungariei, Peter Magyar
Ce îi cere Ursula von der Leyen noului lider al Ungariei, Peter Magyar
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunţat marţi că a avut o convorbire telefonică cu câştigătorul alegerilor din Ungaria, viitorul premier Peter Magyar, căruia i-a......
Companiile de asigurări din România au plătit 209 milioane de lei despăgubiri în 2025 pentru refacerea locuințelor. 94% din sumă a fost achitată în baza poliețelor facultative
Companiile de asigurări din România au plătit 209 milioane de lei despăgubiri în 2025 pentru refacerea locuințelor. ...
Companiile de asigurări au achitat, anul trecut, despăgubiri de 209 milioane de lei pentru refacerea locuințelor asigurate, ...
Zelenski promite repararea conductei Drujba
Zelenski promite repararea conductei Drujba
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis marţi în cadrul vizitei sale la Berlin repararea oleoductului Drujba, ...
Interzis pe reţele sociale/buletin de internet – Macron face videoconferinţă cu preşedintele Comisiei Europene
Interzis pe reţele sociale/buletin de internet – Macron face videoconferinţă cu preşedintele Comisiei Europene
Preşedintele francez Emmanuel Macron va organiza joi o videoconferinţă cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der ...