Ministrul Energiei: Va fi o iarnă complicată. Avem depozitele de gaze la 49%, estimez că vom depăşi 80% – Ne vom atinge această ţintă indiferent dacă intră sau nu gazul rusesc

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, crede că iarna care va veni va fi complicată, precizând că, în acest moment, depozitele de gaze naturale sunt la nivelul de 49% şi estimează că va fi depăşită ţinta de 80% care trebuie atinsă până la data de 1 noiembrie. El a menţionat că această ţintă va fi atinsă indiferent dacă intră sau nu gaz rusesc. Popescu a mai declarat că nu se pune problema ca populaţia să nu aibă acces la încălzire în această iarnă.
News.ro - vin, 15 iul. 2022, 09:20
Ministrul Energiei: Va fi o iarnă complicată. Avem depozitele de gaze la 49%, estimez că vom depăşi 80% - Ne vom atinge această ţintă indiferent dacă intră sau nu gazul rusesc

“Este o iarnă, eu aş spune complicată. Când te gândeşti la o iarnă grea, te gândeşti la o iarnă cu temperaturi foarte scăzute, te gândeşti la altceva. Eu aş spune o iarnă foarte complicată, pentru că aici trebuie să evaluăm foarte multe scenarii, de la cel mai rău scenariu în care se întrerup toate fluxurile de gaze din Federaţia Rusă către Europa, până la scenariul optimist sau, să zicem, normal, care ar trebui să fie în care nu se întâmplă absolut nimic cu fluxurile de gaze în care e o iarnă ca oricare alta şi lucrurile  merg absolut normal. În cazul unui scenariu pesimist, cel mai rău scenariu, avem pregătite toate scenariile la nivelul ministerului, la nivelul Guvernului, cu ANRE-ul, cu Transelectrica, cu Transgazul”, a precizat Virgil Popescu, citat de News.ro.

El a menţionat că România caută soluţii pentru a înlocui gazul rusesc.

“De asta mergem în diverse discuţii bilaterale în diverse ţări producătoare de gaze naturale pentru a suplini cantitatea de gaze de care are nevoie România pentru a înlocui gazul rusesc. România, din punctul acesta de vedere, se află într-o poziţie mult mai bună decât majoritatea statelor europene. Importul de gaze naturale necesar pentru a trece o perioadă de iarnă întreagă ar fi undeva de un miliard jumate, două miliarde. Jumătate de iarnă a trecut pentru că vorbim şi de ianuarie – martie, iarna care s-a terminat. Avem posibilitatea să facem acest lucru. Black Sea Oil & Gas a început producţia din Marea Neagră. Avem deja un surplus din producţia internă, avem posibilitatea să facem acest lucru”, a explicat ministrul Energiei.

El a mai afirmat că România a depăşit gradul de umplere al depozitelor de gaze, angajat în faţa Comisiei Europene.

“Astăzi avem un miliard 493 de milioane de metri cubi de gaze naturale dintr-un total de capacitate de trei miliarde. Avem 3 miliarde, aproape 1 miliard jumate. 49%. Aproape jumătate. (…)  Există recomandarea de 80%. Nu vă uitaţi după structura gradului de umplere în alte state. România are un alt tip de producţie, are producţia de gaze naturale care e constantă, vă pot spune că a crescut faţă de luna trecută, la aproape 24 de milioane de metri cubi zilnic în momentul de faţă, iar noi la 1 august, în faţa Comisiei Europene, ne-am angajat pe gradul de umplere că vom avea 46%. Noi avem deja acum aproape 49 la sută. La data de 1 septembrie că vom avea 57 la sută, la data de 1 octombrie că vom avea 68 la sută şi 1 noiembrie 80 la sută. Este un grafic de umplere. Eu estimez că vom depăşi, vom ajunge la acest  80 la sută şi probabil că vom şi reuşi să depăşim acel grad de 80 la sută. Şi să nu uităm că iarna trecută, e adevărat a fost o iarnă OK, şi am avut două miliarde 400, că am avut 80 la sută. (…) Avem luat în calcul inclusiv scenariul de întrerupere a gazului rusesc şi ne vom atinge ţinta de 80 la sută fie dacă intră fluxul de gaz rusesc, fie dacă nu intră fluxul de gaz”, a explicat Virgil Popescu.

El a mai declarat că nu se pun problema ca populaţia să nu aibă încălzire la iarnă.

“În niciun caz nu se va pune problema în niciunul din scenarii ca populaţia sau clienţii protejaţi, cum le spunem noi, producţia de energie termică şi energie electrică, producţia critică de energie electrică, spitale, grădiniţe sau tot ce înseamnă clienţi protejaţi să nu aibă acces la gaze, să nu aibă încălzire. Deci producţia României plus depozite asigură mai mult decât lucru”, a mai transmis ministrul Energiei.

Te-ar mai putea interesa și
Accident grav pe DN1 – Plan roşu activat după ce patru maşini s-au ciocnit
Accident grav pe DN1 – Plan roşu activat după ce patru maşini s-au ciocnit
Patru maşini şi 15 persoane au fost implicate într-un accident de circulaţie care a avut loc, luni, pe DN 1, la ieşirea din localitatea Avrig spre Bradu, în judeţul Sibiu, autorităţile......
Drumul spre cer al turnului de un kilometru – Cea mai înaltă clădire din lume a depăşit 400 de metri. Când va fi gata colosul din Jeddah, Arabia Saudită | FOTO şi VIDEO
Drumul spre cer al turnului de un kilometru – Cea mai înaltă clădire din lume a depăşit 400 de metri. Când va ...
Turnul Jeddah a depăşit 100 de etaje şi 400 de metri, iar Saudi Binladin Group, principalul contractor al proiectului, ...
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Bawi anunță finalizarea lucrărilor de electrificare pe trei din patru loturi
FOTO Calea ferată Caransebeș – Timișoara – Arad: Bawi anunță finalizarea lucrărilor de electrificare pe ...
Compania Bawi anunță că departamentul sau de Electrificare Vest a finalizat, de la începutul anului 2026, lucrări pe ...
Trenuri metropolitane în două orașe din Transilvania, aprobate de Ministerul Transporturilor
Trenuri metropolitane în două orașe din Transilvania, aprobate de Ministerul Transporturilor
Vești bune pentru mobilitatea urbană din Transilvania, anunță luni Horațiu Cosma, secretar de stat în cadrul Ministerului ...