Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, admite cel mai negru scenariu pentru România: Trebuie să fim pregătiți!
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/07/Nazare-630x420.jpg)
„Este un risc real, dar și dacă intrăm în recesiune trebuie să avem soluții pregătite. Dacă ne uităm, la evoluția din ultimii 4 ani, nu era așa de greu să-ți dai seama că te îndrepți către recesiune. Faptul că în ultimii 4 ani am avut creștere economică tot mai mică, analiștii au atras atenția că în această direcție ne ducem. Eu ce vă pot spune este că voi căuta soluții pentru a pune de o parte resurse care să ajute economia într-o astfel de situație, dar este extrem, extrem de greu”, a declarat ministrul de Finanțe.
În ceea ce privește inflația, Nazare afirmă că aceasta va urca pe termen scurt, dar va începe să se tempereze destul de rapid.
„Da, vom avea un impact foarte mare asupra inflației, ca urmare a eliminării plafonării la energie. Aceasta este practic reacția la oprirea subvenției la energie, doar că noi aici avem restanțe foarte mari la companiile de energie. Noi nu ne mai puteam permite să mai prelungim această compensare a facturilor pentru că noi nu am făcut decât să le rostogolim și le-am rostogolit până când efectiv nu mai avem de unde să le plătim. Această creștere a inflației este temporară, revine în graficul normal anul viitor în decembrie, iar aceste măsuri de consolidare fiscală vor avea un impact și asupra inflației”, a spus Alexandru Nazare.
În aceeași ordine de idei, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, arăta ieri că inflația va crește substanțial, iar recesiunea este un secnariu cu șanse mari, având în vedere scăderea consumului. Isărescu arată că, pentru prima dată în ultimii 4-5 ani, am avut un deficit de cerere, cu un impact pozitiv asupra inflației, însă clar negativ în ceea ce privește creșterea economică.
„Am intrat într-o situație de deficit de cerere agregată cu așteptări de creștere a deficitului. Așteptările de creștere a economiei nu sunt deloc pozitive. Principalul factor care duce în jos cereea internă este încetinirea creșterii consumului. Este esențială o creștere a absorției fondurilor europene”, a spus Isărescu. Potrivit guvernatorului, inflația se va îndrepta către un maxim de 9,7%, de două ori mai mare decât la finalul anului trecut, în contextul în care doar șocul creșterii TVA a fost de 1,6 puncte din cele 7,8 puncte cât a fost inflația anualizată în iulie, iar accizele au mai câmtărit 0,4%. Deci creșterea taxelor au adus 2 puncte de inflație în plus.
Citește AICI, toate declarațiile lui Isărescu privind situația critică a economiei românești