Ministrul Finanţelor anunţă posibile majorări salariale pentru alte profesii la prima rectificare bugetară

Majorări salariale pentru alte profesii ar putea avea loc la rectificarea bugetară, în acest moment primind bani doar profesorii şi angajaţii din sistemul sanitar, a anunţat vineri, la finalul şedinţei de Guvern, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.
AGERPRES - sâm, 18 dec. 2021, 08:32
Ministrul Finanţelor anunţă posibile majorări salariale pentru alte profesii la prima rectificare bugetară

„Pandemia este în plină desfăşurare. Aţi văzut efortul depus de personalul sanitar, iar în zona aceea chiar, din punctul meu de vedere, exista o chestiune care nu mai era suportabilă. Brancardierii, infirmierele, personalul care se ocupă până la urmă de bolnavul care ajunge la uşa spitalului, până când e consultat de medic, cred că trebuia oarecum adus într-o zonă cât de cât de recuperare. (…) Deci, o spun de la început. Nu putem în acest moment mai mult, fiind şi procedura de deficit excesiv declanşată, dar şi faptul că încă România nu dovedeşte că poate să-şi crească colectarea pe veniturile fiscale. E foarte important de menţionat. Nu pe veniturile totale, ci pe veniturile fiscale. Eu zic că începem să recuperăm (…) Nu numai despre salarii este vorba în ţara aceasta. E vorba de bani de dezvoltare, e vorba de ajuta comunităţile locale. Statul ar trebui să iasă din acel, v-am mai spus, permanent ‘n-am’. Ar trebui să găsească resurse. Asta a fost echilibrarea pe educaţie şi pe sănătate la acest moment. Ştiu că sunt şi alte categorii socio-profesionale care aşteaptă şi un am rămas angajaţi să găsim o soluţie în zona rectificării şi, dacă suntem parteneri în primul rând cu mediul economic şi facem ceea ce ne-am propus în program, sunt sigur că vom găsi soluţii”, a explicat Câciu.

Întrebat dacă o majorare de salarii pentru poliţişti ar fi posibilă în vara anului viitor, ministrul a răspuns: „cel mai devreme va fi la rectificare şi probabil nu vor fi doar dânşii, există de recuperat chiar şi în sănătate şi în educaţie”.

„Dar haideţi să ajungem în etapa în care avem, ca să spun aşa, banii necesari. Pentru că nu uitaţi că suntem într-o zonă şi de dificultate cu datoria publică şi trebuie să ne menţinem la un nivel în care să nu ajungem în acea prevedere a Legii responsabilităţii fiscal – bugetare care nu ne-ar mai permite nici măcar un leu să dăm la salarii”, a adăugat şeful de la Finanţe.

De asemenea, el a fost întrebat cu cât vor creşte salariile în educaţie şi sănătate şi care este impactul bugetar.

„Aplicarea Legii 153 nu se face de către Ministerul Finanţelor. Ca impact vă spun că avem în jur de 900 de milioane de lei pe educaţie şi 687 de milioane de lei pe sănătate. Ce pot să vă spun, că e o creştere medie de 7%. Undeva cam în zona aceasta. Dar este recuperarea din diferenţă”, a spus acesta, precizând că este „ceea ce rămăsese restant de recuperat pentru a ajunge în grila anului 2022”.

Ministrul Finanţelor a susţinut că se va veni cu un calendar de modernizare a Legii 153 şi de etapizare a restanţelor în 120 de zile.

„Prioritatea principală pentru acest moment a fost Legea bugetului de stat pentru stabilitatea economică şi financiară a României. Efectul principal este pe dobânzi şi pe cursul valutar. Le facem pe rând. În 10 zile am reuşit să stabilizăm acest lucru şi eu cred că nu o să avem o explozie a cursului valutar, adică să avem acea depăşire de prag psihologic, cel puţin în primul semestru trebuie să mai facem câteva eforturi. Evident în timpul acesta am reuşit să punem un pic, un pic, cât am putut în câteva zile. Eu vă spun că aceasta este lupta. Lupta este de recuperare a puterii de cumpărare din două perspective: cetăţean şi economie. Asta vrem să facem şi nu e vorba de ministrul Finanţelor, întreg Guvernul este preocupat pe de o parte să ducă investiţiile, o să vă anunţăm investiţiile care sunt de 7% din PIB, o să vedeţi ce înseamnă 7%, pentru că mergem pe proiecte mature, dar să ducă investiţii, să ducă dezvoltare în economie, dar să ducă şi puţină recuperare către oameni, pentru că eu vă spun un lucru: aţi auzit de capcana portugheză? Întreb presa şi întreb pe toată această ţară. O ţară care e dezvoltată fără popor care poate să utilizeze acea infrastructură înseamnă un stat eşuat”, a afirmat oficialul MF.

De asemenea, Câciu a promis că se va face tot posibilul ca la rectificarea bugetară să se vină cu alte majorări pentru categoriile de bugetari care nu au primit nimic în acest moment.

Te-ar mai putea interesa și
Grecia se aşteaptă la o creştere de 2,3% a economiei în 2025 şi la scăderea datoriei publice
Grecia se aşteaptă la o creştere de 2,3% a economiei în 2025 şi la scăderea datoriei publice
Guvernul elen previzionează o creştere a PIB-ului de 2,3% anul viitor, depăşind marile economii europene, datorită veniturilor solide din turism, cheltuielilor de consum robuste şi......
Producția de petrol și gaze a Petrom a scăzut și în al treilea trimestru din 2024
Producția de petrol și gaze a Petrom a scăzut și în al treilea trimestru din 2024
 OMV Petrom a realizat o producţie de hidrocarburi de 107.200 barili echivalent petrol pe zi, în cel de-al treilea trimestru ...
Elcen a vrut să vândă energie electrică la bursă cu 600 de lei/MWh. N-a putut
Elcen a vrut să vândă energie electrică la bursă cu 600 de lei/MWh. N-a putut
Electrocentrale București (Elcen), producătorul de energie electrică și termică al Capitalei, a scos la vânzare ieri ...
Carburanții s-au scumpit din nou azi, pentru a treia oară la rând. Cât costă acum benzina și motorina
Carburanții s-au scumpit din nou azi, pentru a treia oară la rând. Cât costă acum benzina și motorina
Prețurile carburanților auto au crescut din nou marți dimineață, la doar trei zile de la precedenta creștere de preț. ...