Ministrul Finanțelor Tanczos Barna, despre riscul tăierii fondurilor europene: Sper că pe data de 4 iunie să avem o abordare corectă din partea Comisiei Europene şi să avem un răgaz de timp

Autorităţile române vor continua discuţiile cu Comisia Europeană referitor la măsurile ce vor fi luate pentru încadrarea în ţinta de deficit de 7% şi speră pe 4 iunie la o abordare corectă pentru România, a declarat, luni, ministrul de Finanţe, Tanczos Barna, la finalul şedinţei de Guvern, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 02 iun. 2025, 18:26
Ministrul Finanțelor Tanczos Barna, despre riscul tăierii fondurilor europene: Sper că pe data de 4 iunie să avem o abordare corectă din partea Comisiei Europene şi să avem un răgaz de timp

Miercuri, 4 iunie, Comisia Europeană va decide dacă va propune sau nu suspendarea accesului României la fondurile europene. Întrebat dacă s-au purtat discuţii în avans şi la ce să ne aşteptăm, şeful de la Finanţe a răspuns: „Da, discuţiile au fost purtate începând din ianuarie, am avut foarte multe discuţii cu Comisia Europeană, am oferit detaliile cerute şi cu privire la măsurile luate în decembrie şi detaliile legate de buget: care este impactul, care sunt calculele noastre, cum încercăm să ne încadrăm în ţinta de 7% deficit”.

„Între timp, lucrurile s-au schimbat radical din multe puncte de vedere. Avem această incertitudine la nivel internaţional – SUA – Uniunea Europeană – această dispută care astăzi iar a apărut pe prima pagină pe taxele vamale, lucru care afectează în mod cert economia Europei, nu doar economia naţională a României. Avem această ultimă analiză de la statistică, care spune că evoluţia economiei în primele luni a fost afectată, practic, de această incertitudine politică. Cred că este cel mai mare impact pe care l-au avut, din păcate, atât incertitudinea din decembrie, cât şi primul tur care a generat acea situaţie complicată despre care au vorbit şi dl. Isărescu şi celula de criză şi peste care am trecut bine, dar lucrurile sunt într-o evoluţie continuă. Deci, aceste elemente, da, sunt discutate cu Comisia Europeană”, a adăugat el.

În opinia sa, câştigarea alegerilor de către Nicuşor Dan oferă o altă perspectivă Comisiei Europene, în consecinţă speră la o „abordare corectă” din partea Comisiei Europene.

„Eu sper că situaţia care s-a creat în România şi această nouă posibilitate de a ieşi din criza politică prin câştigarea alegerilor de către domnul preşedinte Nicuşor Dan oferă o altă perspectivă şi Comisiei Europene. Exista o incertitudine semnificativă la nivelul Comisiei cu privire la rezultatul alegerilor şi ce se poate întâmpla după, dacă nu câştiga un candidat pro-european, pro-NATO, un candidat care poate să construiască un guvern solid, cu majoritate solidă în Parlament. Deci, toate aceste elemente sunt elemente pozitive, motiv pentru care sper că pe data de 4 iunie, chiar dacă este un deadline pentru toate statele membre, să avem o abordare corectă din partea Comisiei Europene şi să avem acest răgaz de timp de câteva zile, săptămâni, să putem prezenta o propunere de măsuri la care se discută, la care se lucrează şi în momentul de faţă. O să continuăm discuţiile cu Comisia Europeană, le oferim informaţiile pe care le cer şi după aceea o să avem un răspuns din partea dânşilor”, a explicat ministrul Finanţelor.

Te-ar mai putea interesa și
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Schema de erbicidare la rapiță: 8 criterii tehnice pentru decizii adaptate condițiilor din câmp
Buruienile reprezintă una dintre principalele probleme ale culturii de rapiță. Menținerea lor sub pragul economic de dăunare cere combinarea măsurilor de combatere privind măsuri agrotehnice......
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis pe verde ultima şedinţă a săptămânii; rulajul a depăşit 96 milioane de lei
Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de vineri, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat ...
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Profitul net al Băncii Transilvania a crescut cu peste 20% în primul semestru din 2026, până la 2,1 miliarde de lei
Grupul Banca Transilvania a înregistrat un profit net de 2,5 miliarde de lei în primul semestru al anului 2026, cu 26,8% ...
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
Scandalul mașinilor Kia plătite dar nelivrate ia amploare. Clienții păgubiți au protestat la Arad
În urma intrării în insolvență a fostului dealer Kia și Isuzu din Arad, firma LUK MOTORS ROM AUTO S.R.L., clienții ...