Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, spune că nu vor avea loc majorări de taxe și impozite în 2025

Tánczos Barna, ministrul finanțelor, susține că nu vor avea loc majorări de taxe și impozite în 2025. „Atâta timp cât sunt eu ministru, nu cresc taxele”, a declarat miercuri Tánczos Barna, la finalul unei întâlniri de lucru cu premierul Marcel Ciolacu, pe tema elaborării bugetului pe 2025, scrie Hotnews.
Economica.net - mie, 15 ian. 2025, 13:32
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, spune că nu vor avea loc majorări de taxe și impozite în 2025

Nu vor avea loc modificări nici în ceea ce privește TVA sau cota unică. „Nu mărim și nu renunțăm la cota unica anul acesta”, a precizat, la rândul său, premierul Ciolacu.

„Excludem o creștere a TVA”, a mai spus acesta.

În ceea ce privește planul fiscal pentru anii viitori, discuția este prematură, a afirmat ministrul finanțelor.

Pentru anii următori ar putea fi luată în considerare o impozitare progresivă. „Vom vedea pe viitor dacă va fi o impozitare progresivă. (…). Pe venituri excepționale cred că da, este un scenariu de lucru. Sunt unul dintre cei care cred in impozitarea progresiv”, a spus Ciolacu.

Scenariile analizate de Guvern

În ultima săptămână a fost analizată varianta ca la formarea bugetului pe 2025 să fie introdusă impozitarea progresivă peste un anumit plafon. De asemenea, a fost luată în calcul unificarea impozitului pe venit de 10% cu contribuția la sănătate, tot de 10%.

Întrebat de jurnaliști despre posibilitatea introducerii impozitării progresive în acest an, premierul a spus că va discuta cu ministrul Finanţelor și cu cei doi vicepremieri. „Sunt scenarii pe care ni le-a transmis Banca Mondială de vreo patru – cinci ani de zile”, a declarat luni, Marcel Ciolacu.

Coaliția de guvernare a anlizat introducerea impozitării progresive pe venit anul acesta, din a doua parte a anului, potrivit surselor Antena 3. Sunt luate în calcul veniturile care depășesc un anumit plafon. Un exemplu folosit în interiorul coaliției este cel de 5.000 euro.

Coaliția mai analizează ca impozitul pe venit, CASS și contribuția pentru sănătate, care acum sunt calculate diferit, să fie calculate împreună, ceea ce ar însemna în final și o creștere a impozitării pe salariu. Întrebat despre creșterea impozitării pe salariu, Ciolacu a spus că „nu a auzit de ea”.

Te-ar mai putea interesa și
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
De ce nu are România mari expoziții cu opere de artă. Lipsa asigurărilor, bună parte din răspuns. Care este soluția?
În lipsa unei piețe a asigurărilor de artă, muzeele și organizatorii de expoziții din România au trei opțiuni: să apeleze la asigurători străini, cu costuri ridicate, să organizeze......
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford profită de debutul Rabla 2026 și lansează două noi versiuni ale SUV-ului Puma
Ford continuă extinderea portofoliului comercial pentru SUV-ul compact Puma, cel mai bine vândut model al mărcii pe piața ...
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
30.000 de porci au fost sacrificați în Serbia după izbucnirea mai multor focare de pestă porcină
Circa 30.000 de porci au murit ori au fost sacrificaţi în ultimele săptămâni în Serbia, după apariţia a numeroase ...
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere din partea Parlamentului Republicii Moldova
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al Parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul ...