Ministrul francez al economiei își dorește o „cumunitate europeană a inteligenţei artificiale”

17 03. 2024
Bruno Le Maire - China

„Acest proiect ar reuni cei mai buni cercetători, cei mai buni oameni de ştiinţă, cele mai bune start-up-uri, cele mai bune centre de date în jurul unor principii comune, pentru a preveni derive securitare şi culturale”, a declarat Bruno Le Maire într-un interviu pentru Journal du Dimanche.

„Franţa are o perioadă de avans în IA (n.n. – Inteligență Artificială)”, potrivit lui, şi „trebuie să ghideze Europa spre un proiect ambiţios”, a spus ministrul într-un interviu de trei pagini cu alură de program politic, apărut duminică.

Programul francez Mistral IA este prezentat drept un exemplu de reuşită în domeniu. Mistral IA „a găsit în ţara noastră un ecosistem dinamic, fonduri, un model cultural, o dorinţă (…) Franţa va rămâne liderul Europei în materie de inteligenţă artificială dacă ne simplificăm şi mai mult procedurile, dacă punem la dispoziţie capitalurile necesare, dacă apărăm modelul nostru open source”, afirmă Bruno Le Maire.

„Europa are toate atuurile pentru a câştiga bătălia IA”, dă asigurări ministrul francez.

„A venit momentul ca Uniunea Europeană să îmbrăţişeze inovaţia şi riscul, privilegiind investiţiile masive înainte de reglementare. Ce vrem să devenim? Producători de noi cunoştinţe? Sau simpli clienţi ai Meta şi Google?”, a întrebat retoric Bruno Le Maire.

La jumătatea lui ianuarie, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a cerut UE să-şi „intensifice eforturile” pentru a nu rămâne în urmă în domeniul IA. Două săptămâni mai târziu, statele membre au aprobat o primă lege pentru reglementarea IA, ţinând cont în acelaşi timp de nevoile start-up-urilor.

„Europa este cea mai bun protecţie a noastră”, estimează ministrul economiei francez, reamintind mai multe exemple, fructe ale „solidarităţii europene”. El îşi doreşte de altfel „să se accelereze” şi „să se pună în aplicare” o „nouă strategie” de suveranitate economică europeană.