Ministrul german al economiei caută să obţină ridicarea sancţiunilor impuse Rusiei

Economica.net
18 03. 2016
rusia_678549567849_63804500

‘Acesta ar trebui sa fie obiectivul nostru comun’, a declarat Gabriel, ai cărui social democraţi (SDP) împart puterea cu conservatorii cancelarului Angela Merkel.

Occidentul a impus sancţiuni Rusiei în urmă cu doi ani după ce Moscova a anexat Crimeea şi pentru sprijinul acordat separatiştilor din estul Ucrainei. Germania şi Franţa au declarat că ridicarea sancţiunilor este condiţionată de respectarea de către Rusia a condiţiilor procesului de pace de la Minsk care a stagnat, aminteşte Reuters.

Guvernele UE au extins îngheţarea activelor şi interdicţiilor de călătorie asupra unor ruşi şi companii ruseşti, dar există mai puţin consens cu privire la prelungirea unor sancţiuni de anvergură impuse sectoarelor bancar, de apărare şi energetic ale Rusiei din iulie, scrie Agerpres.

La un forum germano-rus la Berlin, Gabriel a vorbit de asemenea în favoarea unui acord de liber schimb UE cu Rusia, de felul celui cu Statele Unite.

‘(Ar trebui) să căutăm să ajungem la un astfel de acord cu Federaţia Rusă cu toată puterea noastră’, a spus Gabriel, adăugând că acesta nu este un obiectiv pe termen scurt, notează Reuters.