Grecia: Varoufakis nu crede că va încheia joi un acord cu Eurogrupul

Economica.net
17 06. 2015
yanis_varoufakis_interviewed_on_the_bbc_w_hr_30055600

Întrebat la Paris, după întâlnirea cu secretarul general al OCDE, Angel Gurria, despre posibilitatea unui acord, Yanis Varoufakis a răspuns: ‘Nu cred’. ‘Acum, liderii politici sunt cei care trebuie să ajungă la un acord’, a adăugat el.

Grecia trebuie să ramburseze Fondului Monetar Internaţional (FMI) peste 1,5 miliarde de euro la sfârşitul lunii şi nu mai are bani pentru a face faţă acestei scadenţe, plătind în acelaşi timp salariile bugetarilor şi pensiile.

Negocierile dintre Grecia şi creditorii internaţionali sunt în pragul prăbuşirii, în timp ce miniştrii de Finanţe din zona euro se pregătesc pentru reuniunea de joi, la Luxembourg, considerată a fi o ultimă şansă de a încheia un acord pentru deblocarea unor fonduri de 7,2 miliarde de euro.

Banca centrală a Greciei a avertizat miercuri că ţara va intra pe drumul dureros al incapacităţii de plată şi al ieşirii din zona euro şi posibil chiar din Uniunea Europeană, dacă Guvernul şi creditorii internaţionali nu vor reuşi să ajungă la un acord referitor la reforme.

Comisarul pentru Economie Pierre Moscovici a declarat că măsurile solicitate Greciei de către creditorii internaţionali sunt departe de a fi „nebuneşti”, el reacţionând astfel la avertismentul băncii centrale elene.

Atena se bazează pe plata celor 7,2 miliarde de euro ca ajutor în cadrul celui de-al doilea plan susţinere financiară încheiat cu FMI şi zona euro, însă creditorii săi condiţionează achitarea acestei sume de un program de reforme cu privire la care cele două părţi nu reuşesc să ajungă la un acord.

‘Acest guvern a fost ales pentru a apăra poporul grec cu un program de reforme foarte ambiţios’, a explicat Yanis Varoufakis.

‘Sper că instituţiile vor lua în considerare acest program de reforme’, a adăugat el.

Premierul grec, Alexs Tsipras, care afirmase cu o zi înainte că poate să mai facă ‘două sau trei gesturi’ în faţa creditorilor, a avertizat: ‘Dacă Europa insistă asupra pensiilor, va trebui să accepte preţul’.

Un acord, la care s-ar putea ajunge în cursul unui summit european extraordinar, posibil duminică la Bruxelles, ar trebui aprobat ulterior de parlamentele mai multor ţări, printre care Germania, înainte de 30 iunie.