Ministrul imigraţiei din Marea Britanie dă asigurări că planul de a deporta în Rwanda solicitanţi de azil va merge mai departe

 Ministrul britanic al imigraţiei, Robert Jenrick, a declarat că planul guvernului de a deporta în Rwanda solicitanţi de azil va merge înainte 'fără doar şi poate', transmit marţi PA Media/dpa.
AGERPRES - mar, 14 nov. 2023, 10:12
Ministrul imigraţiei din Marea Britanie dă asigurări că planul de a deporta în Rwanda solicitanţi de azil va merge mai departe

Imediat după demiterea luni a ministrului de interne Suella Braverman, Jenrick a declarat pentru cotidianul The Telegraph că guvernul îşi propune ‘să stopeze în totalitate bărcile’ cu migranţi până la alegerile parlamentare de anul viitor.

‘Fiţi siguri că, în calitate de guvern prudent, ne gândim care sunt paşii următori pe care i-am putea face’, a spus el.

‘Am lucrat strâns cu fostul ministru de interne la diferite opţiuni. Dar, în centrul a tot este convingerea profundă că trebuie să introducem în sistem factori de descurajare’, a adăugat el.

‘Trebuie să ne asigurăm că politica cu privire la Rwanda reuşeşte înainte de viitoarele alegeri generale. Fără doar şi poate, vom face orice este necesar pentru a ne asigura că aceasta se va întâmpla’, a subliniat Jenrick.

El a admis că guvernul va avea dificultăţi să îşi atingă obiectivul dacă planul de a trimite solicitanţii de azil în Rwanda va fi declarat ilegal.

Curtea Supremă urmează să se pronunţe miercuri cu privire la legalitatea planurilor guvernului.

Luna trecută, Ministerul de Interne a contestat decizia din iunie a unei Curţi de Apel care a declarat ilegal acordul de mai multe milioane de lire cu Rwanda.

Politica guvernului de a trimite în această ţară africană o parte din solicitanţii de azil a fost transpusă în Legea migraţiei ilegale.

Cu toate acestea, planul anunţat în aprilie 2022 a fost întârziat de decizii ale instanţelor de justiţie şi până acum nu au avut loc zboruri de deportare.

Primul zbor spre Rwanda, planificat să aibă loc în iunie 2022, a fost oprit cu câteva minute înainte de decolare în urma hotărârii unui judecător de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, de la Strasbourg.

În consecinţă, ministrul Jenrick nu a exclus posibilitatea ca Marea Britanie să iasă din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În declaraţia pentru The Telegraph, el a insistat că, în cazul în care Curtea Supremă va respinge contestaţia guvernului, este ‘clar că trebuie să facem orice este necesar’ pentru a transpune în realitate planul de a opri ambarcaţiunile.

Te-ar mai putea interesa și
Plumb, mercur sau arsenic: cum diferă chelarea în funcție de metalul implicat?
Plumb, mercur sau arsenic: cum diferă chelarea în funcție de metalul implicat?
Agenții chelatori funcționează asemenea unor molecule-capcană, care se leagă de anumiți ioni metalici și formează compuși pe care organismul îi poate elimina. În schimb, aceeași......
Mega-fuziunea Euronext-Deutsche Boerse. Veştile despre reluarea discuţiilor au ridicat preţul acțiunilor celor două companii
Mega-fuziunea Euronext-Deutsche Boerse. Veştile despre reluarea discuţiilor au ridicat preţul acțiunilor celor două ...
Acţiunile Euronext şi Deutsche Boerse au urcat luni cu aproximativ 2%, după ce directorul general al Euronext, Stéphane ...
Grecii de la PPC fac un pas mare înainte în proiectele fotovoltaice uriașe de peste 600 MW pe care le dezvoltă în vestul României. Contract de 144 mil. euro semnat
Grecii de la PPC fac un pas mare înainte în proiectele fotovoltaice uriașe de peste 600 MW pe care le dezvoltă în vestul ...
PPC a atribuit contractul pentru lucrările de racordare la rețeaua de înaltă tensiune a unei capacități fotovoltaice ...
Scandal în Japonia. Conducerea unei centrale nucleare a fost demisă după falsificarea unor date seismice
Scandal în Japonia. Conducerea unei centrale nucleare a fost demisă după falsificarea unor date seismice
Compania japoneză Chubu Electric Power Co. a anunţat luni demisia preşedintelui său şi a preşedintelui consiliului ...