Ministrul Mediului anunţă reluarea lucrărilor de refacere a plajelor de la Marea Neagră

AGERPRES - vin, 05 mart. 2021, 12:24
Ministrul Mediului anunţă reluarea lucrărilor de refacere a plajelor de la Marea Neagră

 Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a anunţat, vineri, la Tulcea, că au reînceput activităţile de nisipare pe litoralul Mării Negre, după ce lucrările au fost întrerupte în urmă cu două săptămâni.

El a amintit că sistarea lucrărilor pe o suprafaţă restrânsă a fost cauzată de o interdicţie impusă de Direcţia Naţională Anticorupţie, în urma descoperirii unor monede.

„Astăzi au fost reîncepute activităţile de nisipare pe plaja Mării Negre. (…) Salut profesionalismul şi promptitudinea cu care organele de cercetare penală au abordat această problemă extrem de complexă şi salut decizia dânşilor de a permite continuarea activităţii. Continuă cercetarea penală in rem începută în urma descoperirii unor monede”, a mai spus ministrul Mediului.

Barna Tanczos a subliniat importanţa activităţilor desfăşurate pe litoralul constănţean.

„Nisiparea şi activităţile de refacere a plajelor sunt acţiuni extrem de importante din punct de vedere economic şi turistic pentru România şi-mi doresc ca aceste investiţii să fie practic un nou început pentru turismul de pe litoralul românesc, un nou început care să însemne condiţii europene, de secol XXI şi o nouă filosofie în ceea ce priveşte exploatarea acestei resurse turistice incredibil de valoroase pentru România”, a menţionat ministrul Mediului.

Potrivit sursei citate, societatea care efectuează lucrări de refacere a plajelor de pe litoralul constănţean şi-a mutat frontul de lucru în perioada cercetărilor DNA.

Ministrul Mediului s-a întâlnit vineri dimineaţa cu primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, pentru a discuta proiectele de mediu importante pentru oraş, iar ulterior a participat la o şedinţă cu şefii serviciilor cu atribuţii de protecţia mediului din judeţ.

Te-ar mai putea interesa și
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega Ploieşti
Anunţ despre cea mai mare rafinărie din România şi cea mai veche rafinărie. Ce se întâmpla la Petromidia şi Vega ...
Rompetrol Quality Control (RQC), divizia de laboratoare a Grupului KMG International (Rompetrol), derulează, în laboratoarele din rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti, un amplu......
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Trump, despre pace între Ucraina şi Rusia: Cred că Putin vrea să încheie un acord mai mult decât Zelenski
Preşedintele american Donald Trump nu s-a arătat dispus să pună mai multă presiune asupra Rusiei din cauza războiului ...
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Percheziţii DNA la Serviciul Permise şi Înmatriculări Ilfov (surse)
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie efectuează, marţi, percheziţii la sediul Serviciului Permise şi Înmatriculări ...
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Care a fost salariul mediu din România, în august – date INS
Salariul mediu net în România a scăzut cu 2,3% în luna august faţă de iulie, până la valoarea de 5.688 de lei, în ...