Ministrul Mediului: programul Rabla începe în 15 aprilie

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a anunţat, sâmbătă, că programul de înnoire a parcului auto va fi implementat începând cu 15 aprilie, iar valoarea unui tichet va fi de 1.500 de euro, ministrul neputând preciza câte tichete vor fi emise, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Economica.net - S, 30 mart. 2013, 13:35
Ministrul Mediului: programul Rabla începe în 15 aprilie

Ministrul Rovana Plumb a anunţat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă la Ploieşti, că autorităţile sunt „în perioada de evaluare şi analiză” a programului de înnoire a parcului auto şi că anul acesta implementarea programului Rabla se va face începând cu 15 aprilie „în mod cert”.

Ministrul a precizat că valoarea unui tichet în cadrul programului Rabla va fi de 1.500 de euro, dar a adăugat că nu poate spune câte astfel de tichete vor fi emise.

„Încercăm să concentrăm în aşa fel încât să avem o singură emisie de vouchere pe tot anul”, a adăugat Rovana Plumb.

Ministrul Mediului, care este şi preşedinte al organizaţiei de femei a PSD, a fost prezentă, sâmbătă, la Ploieşti, unde a participat la conferinţa de alegeri a PSD Prahova.

Rovana Plumb anunţa în ianuarie că Ministerul Mediului vizează schimbări în Programul „Rabla”, care s-ar putea aplica maşinilor non-euro, Euro 1 şi Euro 2, printre care creşterea primei de casare de la 3.800 de lei la 1.500 de euro, dar şi acordarea reducerii contra unui singur voucher, alături de eliminarea intermediarilor.

Ministrul preciza că se discută ca reducerea la achiziţionarea unei maşini noi să se facă în schimbul unui singur voucher. În prezent, prin Progamul „Rabla”, o persoană poate cumpăra o maşină nouă prezentând, pentru o reducere mai mare, până la trei vouchere, dat fiind faptul că acestea pot fi tranzacţionate pe piaţa liberă.

În octombrie anul trecut, premierul Victor Ponta declara că „ar trebui să fie un singur tichet, iar această facilitate să fie pentru cel care îşi casează maşina, nu pentru cel care o tranzacţionează, pentru că este un fel de bursă ilegală a tichetelor, nereglementată şi neimpozitată”.

Programul guvernamental de casare a maşinilor uzate, denumit Programul „Rabla”, permite proprietarilor cu maşini mai vechi de zece ani să ducă autovehiculul la casat, primind în schimb o primă sub formă de tichet valoric. Tichetul nu este nominal şi poate fi vândut şi folosit de către „purtătorul” acestuia pentru a obţine reducerea la achiziţionarea unei maşini noi, care până în acest an a fost de 3.800 de lei.

Tichetele sunt acordate proprietarilor care îşi casează maşinile prin firmele colectoare (REMAT-uri), cărora Administraţia Fondului de Mediu le repartizează aceste vouchere.

Valorificarea la liber a voucherelor şi posiblitatea achiziţionării unei maşini noi folosind până la trei tichete au fost introduse în 2010 în Programul „Rabla”.

În 2010 au fost casate prin Programul „Rabla” 186.854 de maşini, fiind cumpărate aproape 60.000 de maşini noi cu ajutorul bonurilor valorice, faţă de 32.327 de maşini scoase din uz prin ediţia 2009 a programului. În 2011 au fost scoase din uz 116.641 de maşini vechi şi au fost cumpărate aproximativ 40.000 de vehicule noi, potrivit datelor furnizate de Ministerul Mediului la sfârşitul fiecărui an.

Te-ar mai putea interesa și
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag anunță un update major: investiții de 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online
evomag accelerează dezvoltarea tehnologică și investește 200.000 de euro pentru îmbunătățirea experienței de cumpărare online. Update-ul major al platformei online acoperă întregul proces......
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în 2035
Tema Energy: Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la 800 de milioane dolari până în ...
Piața infrastructurii pentru centre de date din România ar putea ajunge la aproape 800 de milioane dolari până în 2035, ...
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Producția de mașini a României a scăzut din nou, cu 13%, în septembrie 2026
Cele două uzine producătoare de autoturisme din România au asamblat împreună, în septembrie 2026, un total de 45.776 ...
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast ...